MENIU

FOTO | Un PROTEST similar cu cel din CANADA are loc şi în Noua Zeelandă. Camionagii au blocat accesul spre PARLAMENT

Protest FOTO: Profimedia

Sute de oameni care protestează împotriva mandatelor de vaccinare și a restricțiilor pandemiei au blocat marți străzile din fața parlamentului Noii Zeelande cu camioane și rulote, într-o mișcare inspirată de demonstrații similare din Canada, relatează Reuters.

Protestatarii care au replicat „Convoiului libertății” au sosit din toate colțurile Noii Zeelande și s-au adunat în fața clădirii Parlamentului din capitala Wellington înaintea primului discurs din acest an al premierului Jacinda Ardern. 

Majoritatea protestatariilor nu purtau măști de protecție și afișau pancarte pe scria „libertate”. 

Ei au promis că vor rămâne în fața Parlamentului până când vor fi ridicate măsurile pandemice, pe modelul protestului camionagiilor care au blocat capitala canadiană Ottawa de 11 zile. 

Premierul Jacinda Ardern nu a discutat cu protestatarii și a trasmis presei că ei nu prezintă voința majorității populației. 

Ardern le-a transmis parlamentarilor că pandemia nu se va încheia cu varianta Omicron, iar Noua Zeelandă va trebui să se pregătească pentru mai multe variante ale virusului în acest an. 

Guvernul condus de Ardern a impus unele dintre cele mai dure restricții pandemice în ultimii doi ani, în încvercarea de a opri răspândirea virusului. 

Politicile au contribuit la menținerea infecțiilor și a deceselor la un nivel scăzut, comparat cu restul lumii. La o populație de 5 milioane de locuitori, Noua Zeelandă a avut până acum aproximativ 18.000 de cazuri confirmate și 53 de decese. 

Guvernul a declarat săptămâna trecută că țara își va redeschide granițele, în mai multe etape, până în octombrie. 

SURSA FOTO: PROFIMEDIA