MENIU

FOTO | Trei frați, răniți într-un accident rutier produs de tatăl lor. Mașina a intrat într-un cap de pod

Sursa foto: ISU Teleorman

Un accident rutier grav a avut loc, miercuri seară, în localitatea Perii Broşteni, judeţul Teleorman. Un copil și doi adolescenți au fost răniți după ce mașina condusă de tatăl lor a intrat într-un cap de pod. 

La fața locului au intervenit pompierii Detaşamentului Roşiorii de Vede şi două echipaje medicale ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean Teleorman.

„Trei minori, două fete şi un băiat, de 17, 15 şi respectiv 8 ani, cu traumatisme la nivelul coloanei şi membrelor, conştienţi şi cooperanţi, au fost preluaţi de echipajele medicale ale SAJ Teleorman şi transportaţi la U.P.U. Alexandria pentru a primi îngrijiri de specialitate”, a transmis Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Teleorman.

Tatăl copiilor, care se afla la volanul autoturismului, a fost investigat de echipajul medical de la ambulanţă şi a refuzat să meargă la spital.

Cazul a rămas în atenţia autorităţilor competente pentru cercetări.

Mai multe articole despre:
accident teleorman victime cap de pod