FOTO | 9 persoane aflate în aceeași mașină au fost rănite într-un accident, la Mediaș. În bolidul de lux erau si copii
9 persoane, din care 4 copii, toate aflându-se într-o singură maşină, au fost rănite marţi seara, după ce autovehiculul a intrat într-un cap de pod în municipiul Mediaş, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU).
Pompierii au fost solicitaţi în această seară la un accident în Piaţa Andrei Şaguna din Mediaş.
Din evenimentul rutier au rezultat 9 victime dintre care 4 minori.
O persoană de sex masculin (şoferul) de aproximativ 69 de ani a fost descarcerat de echipajul de pompieri militari, conştient şi cooperant.
La faţa locului au fost evaluate medical şi s-au acordat îngrijiri medicale pentru 9 persoane dintre care 4 minori (3 minori şi 1 bebeluş de câteva luni) şi 5 adulţi (2 femei şi 3 bărbaţi).
Toate persoanele implicate au fost transportate la CPU Mediaş, conştiente şi policontuzionate.
Dintre aceştia un minor de circa 11 ani a fost transportat la UPU Sibiu cu un traumatism deschis de femur", a arătat ISU Sibiu.
Şoferul, un bărbat străin, a intrat cu maşina în capul de pod, însă poliţiştii nu ştiu deocamdată împrejurările în care a avut loc accidentul.