MENIU

FOTO Klaus Iohannis i-a decorat pe pompierii care au intervenit la incendiile din Grecia. Ceremonie la Palatul Cotroceni

Foto: Administrația Prezidențială
Foto: Administrația Prezidențială
Foto: Administrația Prezidențială
Foto: Administrația Prezidențială

Preşedintele Klaus Iohannis a decorat, luni, Drapelul de luptă al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) şi pe comandanţii modulelor specializate de intervenţie care au acţionat la incendiile din Grecia, în cadrul unei ceremonii care a avut loc pe platoul de la Palatul Cotroceni cu prilejul Zilei Pompierilor.

La ceremonie au mai participat premierul Florin Cîţu, ministrul de Interne, Lucian Bode, și şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat.

Şeful statului a conferit Drapelului de luptă al IGSU din Ministerul Afacerilor Interne Ordinul "Bărbăţie şi Credinţă" în grad de Ofiţer, cu însemn pentru militari, în semn de "apreciere pentru rezultatele remarcabile obţinute în activitatea de apărare a vieţii, bunurilor şi mediului împotriva incendiilor şi dezastrelor, pentru realizarea măsurilor de protecţie civilă, precum şi pentru coordonarea acţiunilor instituţiilor implicate în managementul situaţiilor de urgenţă".

În semn de "apreciere pentru dăruirea şi profesionalismul de care au dat dovadă în cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, remarcându-se la comanda modulelor specializate de intervenţie implicate în recentele misiuni de stingere a incendiilor din Republica Elenă", preşedintele Klaus Iohannis a conferit Ordinul "Bărbăţie şi Credinţă" în grad de Cavaler, cu însemn pentru militari, colonelului Valentin Florin Pop şi locotenent-colonelului Alexandru-Adrian Csilik Alexandru.

De asemenea, şeful statului a înmânat drapelele de luptă pentru 11 Inspectorate de urgenţă judeţene în semn de apreciere faţă de devotamentul şi spiritul de sacrificiu de care au dat dovadă salvatorii români în îndeplinirea misiunilor destinate protejării cetăţenilor şi a comunităţii.

”Mă bucur să celebrăm împreună Ziua Pompierilor din România, o zi dedicată dumneavoastră celor care, cu mult curaj, înfruntaţi zi de zi pericole care vă pun în primejdie viaţa pentru a-i proteja şi salva pe ceilalţi. Contribuţia dumneavoastră la siguranţa românilor a fost importantă în multe momente dificile de-a lungul istoriei. Prezentul aduce însă o serie de provocări noi, specifice şi este responsabilitatea noastră să găsim soluţiile pentru rezolvarea lor. Munca dumneavoastră este cu fiecare an mai puternic legată de amplificarea fenomenului încălzirii globale, care afectează toate regiunile lumii. În unele zone, fenomenele meteorologice extreme şi precipitaţiile sunt tot mai frecvente, în timp ce alte zone se confruntă cu valuri de căldură extremă şi secetă", a afirmat şeful statului.

El a amintit că Strategia Naţională de Apărare a Ţării evidenţiază faptul că degradarea calităţii factorilor de mediu şi extinderea implicită a efectelor schimbărilor climatice se pot transforma în probleme de importanţă critică. "Vă revine, aşadar, un rol cu valenţe strategice în cadrul mecanismului naţional de protecţie civilă. Pe măsură ce România va ajunge să se confrunte cu situaţii de urgenţă civilă, misiunile dumneavoastră vor deveni tot mai dificile", le-a transmis preşedintele pompierilor.

Iohannis a arătat că incendiile catastrofale din Grecia au constituit un moment dramatic pentru naţiunea elenă, iar România a trimis pompieri dotaţi cu tehnică şi echipamente de intervenţie pentru a ajuta.

"Dincolo de participarea la mecanismele internaţionale de sprijin reciproc în caz de dezastre naturale, această misiune a pompierilor noştri a reprezentat şi un gest de compasiune şi sprijin pentru poporul grec. Vă felicit, aşadar, pentru înaltul profesionalism dovedit, recunoscut şi apreciat nu doar de cetăţenii români, ci şi de Grecia şi de comunitatea internaţională", a spus şeful statului.

Preşedintele Iohannis a precizat că trebuie creată în rândul populaţiei o cultură a prevenţiei, prin pregătirea activă şi continuă, astfel încât oamenii să ştie cum să reacţioneze la producerea unei situaţii de urgenţă majoră.

El a salutat şi implicarea pompierilor la nivel naţional pentru combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

"Misiunile de transport de persoane, probe sau echipamente de protecţie, de prim-ajutor acordat persoanelor potenţial infectate, de decontaminare, monitorizare şi informare preventivă a populaţiei au fost de un real ajutor în ultimul an şi jumătate. Prin întreaga dumneavoastră activitate, contribuiţi în mod cert la creşterea gradului de încredere a cetăţenilor în instituţiile şi autorităţile statului care au ca obiectiv principal asigurarea securităţii populaţiei", a afirmat Iohannis.

Potrivit preşedintelui, pentru a gestiona rapid şi eficient situaţiile de urgenţă, este nevoie de dezvoltarea continuă a unui sistem de intervenţie performant, dotat cu tehnică şi echipamente adecvate.

"Creşterea operativităţii sistemelor naţionale de prevenire şi gestionare a situaţiilor de criză, interne şi externe, militare sau de natură civilă, a mecanismelor de cooperare interinstituţională, va permite României să fie mai bine pregătită în a depăşi cu bine orice potenţiale crize cu care ne-am putea confrunta în viitor", a completat Klaus Iohannis.

Mai multe articole despre:
klaus iohannis pompieri grecia ziua pompierilor