MENIU

FOTO Iadul pe pământ într-o comună din județul Suceava. Un INCENDIU a făcut prăpăd, o gravidă a ajuns la spital

Incendiu devastator Suceava (sursă: ISU)
Incendiu devastator Suceava (sursă: ISU)
Incendiu devastator Suceava (sursă: ISU)

Un incendiu devastator a făcut prăpăd, duminică dimineață, în comuna Suceveană Ciprian Porumbescu. Flăcările au fost observate și anunțate cu întârziere, așa că până la venirea pompierilor au ars mai multe construcții de lemn, inclusiv o casă de locuit, precum și depozite de lemn.

Primele apeluri pe 112 s-au înregistrat începând cu ora 3:57, și anunțau că ard construcții din lemn, potrivit Suceava News.

La fața locului s-au deplasat pompierii militari de la Suceava și Câmpulung Moldovenesc, dar a fost nevoie și de intervenția voluntarilor din 4 comune limitrofe, în total cu 10 autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.

Pe timpul intervenției, pompierii paramedici SMURD au acordat primul ajutor medical unei femei gravide, în vârstă de 23 de ani, care a suferit un atac de panică. Aceasta a fost transportată la spital, pentru investigații suplimentare.

Gaterul, cu construcțiile, materialul lemnos depozitat, furajele și alte bunuri, împreună cu o o anexă gospodărească (garaj) a proprietarului, a ars pe o suprafață de aproximativ 1250 mp. De asemenea, casa învecinată a ars pe o suprafață de aproximativ 100 mp.

Cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost efectul termic al curentului electric, generat de un conductor (electric) defect.