MENIU

FOTO | Copaci căzuţi pe două drumuri naţionale şi un drum judeţean, din cauza zăpezii, în Bistrița Năsăud

FOTO ISU BN

Mai mulţi copaci s-au prăbuşit pe carosabil din cauza zăpezii căzute în ultimele ore, în judeţul Bistriţa-Năsăud, fiind afectată circulaţia pe două drumuri naţionale şi un drum judeţean, potrivit datelor comunicate duminică de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU). 

Pe DN 17C, la ieşirea din municipiul Bistriţa spre comuna Dumitra, pompierii intervin pentru a îndepărta un copac înclinat care stă să cadă, iar pe DN 17D, între localităţile Rebrişoara şi Nepos, este îndepărtat un copac căzut pe carosabil.

Pe DJ 172B, între localităţile Rebrişoara şi Rebra, doi arbori s-au prăbuşit, pentru degajarea lor intervenind pompierii din Năsăud.

Potrivit CJSU, circulaţia în judeţul Bistriţa-Năsăud se desfăşoară în condiţii de iarnă, însă niciun drum nu este blocat.

FOTO CREDIT: ISU BN

Mai multe articole despre:
copaci cazuti copaci vreme rece inghet trafic blocat