FOTO | Ceremonie specială în CEHIA! Preşedintele ceh, grav bolnav de covid-19 și în scaun cu rotile, a numit premierul ţarii! Liderul cehilor a stat într-un CUB izolat în timpul ceremoniei
Preşedintele ceh Milos Zeman l-a numit duminică pe Petr Fiala premier al Republicii Cehe, în cadrul unei ceremonii neobişnuite, în timpul căreia preşedintele, în fotoliu rulant şi bolnav de COVID-19, era protejat de o barieră din material plastic, informează AFP.
"Sunt convins că vom avea în viitorul apropiat un guvern puternic şi stabil", a dat asigurări Petr Fiala, liderul Partidului Democraţii Civici (ODS, dreapta), în timpul acestei ceremonii care s-a derulat la reşedinţa lui Zeman, la Castelul Lany, în vestul capitalei Praga, şi a fost retransmisă în direct la televiziune.
Petr Fiala, este fost profesor de ştiinţe politice, precum şi un fan al filmelor cu James Bond, al literaturii şi fotbalului. În vârstă de 57 de ani, cu barbă şi cu ochelari, el îşi protejează cu atenţie viaţa privată.
Şeful statului a fost externat joi din spital, unde fusese internat pe 10 octombrie, dar a trebuit să fie internat din nou de urgenţă după ce a fost testat pozitiv pentru coronavirus. Internat prima dată la terapie intensivă, unde a petrecut mai bine de trei săptămâni înainte de a fi transferat într-o unitate de convalescenţă, preşedintele a acceptat pe 11 noiembrie demisia oficială a guvernului premierului în exerciţiu, miliardarul populist Andrej Babis, în urma eşecului său electoral.
Milos Zeman este primul preşedinte ceh ales în mod direct de două ori de către popor după amendarea Constituţiei, fiind la conducerea ţării din 2013.
Cehia, ţară cu o populaţie de 10,7 milioane de locuitori, se confruntă cu o creştere zilnică record a numărului de contaminări, ceea ce a determinat guvernul să anunţe joi noi restricţii, inclusiv închiderea restaurantelor, barurilor şi a cluburilor de noapte, precum şi a târgurilor de Crăciun.