FOTO | ANPC, amenzi uriașe pentru marile magazine din România. Zeci de unități, închise temporar – Val de nereguli
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a anunțat, luni seara, că valoarea amenzilor date în urma controalelor făcute în ultimele zece zile la peste 330 de mari magazine se ridică la 3,9 milioane de lei.
Potrivit unui comunicat al instituției, în perioada 23 februarie - 4 martie s-au desfăşurat 334 de acţiuni de control, la magazine aparţinând Mega Image, Carrefour, Lidl, Penny, Profi, Kaufland, Auchan, Selgros şi Cora.
Echipele de control au descoperit mai multe nereguli, printre care: produse expirate, în 30 de unităţi, comercializarea de produse congelate neconforme, vânzarea unor fructe şi legume cu modificări organoleptice şi urme de mucegai, în 78 de magazine, utilizarea unor vitrine frigorifice sau congelatoare cu rafturi care prezentau un grad avansat de uzură, depreciate, pătate, cu praf în strat grosier, rugină, vopsea exfoliate, cu insecte moarte, resturi şi reziduuri alimentare, în 58 de unităţi.
Totodată, în 26 de magazine comisarii ANPC au descoperit că nu era respectat regimul de temperatură pentru păstrarea preparatelor, în 37 de magazine erau utilizate spaţii de depozitare neigienizate sau neconforme din punctul de vedere al regimului de temperatură sau al gradului de uzură al aparaturii, în 24 de unităţi au fost găsite cuptoare neigienizate, prezentând un strat gros de arsură şi grăsimi, precum şi tăvi neigienizate sau deteriorate.
De asemenea, reprezentanţii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor au constatat existenţa pavimentului neigienizat, în magazine, cu un strat de praf gros, grăsime si zone depreciate sau a plafonului deteriorat, comercializarea unor mărţişoare din argint, fără a deţine autorizaţie pentru comerţul obiectelor din metale preţioase, neconcordanţă între preţul la raft şi cel de la casa de marcat, nerespectarea prevederilor legale în ceea ce priveşte promoţiile.
ANPC a dat 384 de amenzi, în valoare totală de 3,9 milioane de lei, şi 123 de avertismente.
Echipele de control au decis retragerea de la comercializare a produselor alimentare cu deficienţe, în valoare de 150.000 de lei, oprirea temporară a activităţii pentru 68 de unităţi, până la remedierea deficienţelor, şi au propus închiderea a trei unităţi pentru cel mult şase luni.
„(...) Avem deja rezultate pozitive. AMRCR, structura asociativă a marilor retaileri, a hotărât să înceapă o evaluare a pieţei şi să demareze, împreună cu ANPC, un nou tip de abordare. Vom reveni cu detalii. Până atunci, noi suntem aici să protejăm consumatorii, chiar dacă asta poate părea o atitudine prea dură pentru cei obişnuiţi cu autorităţi mai puţin ferme”, a declarat preşedintele ANPC, Horia Constantinescu.