FOTO Accident în lanț cu final tragic, la Timișoara. A făcut infarct la volan și a lovit alte autoturisme
Accident în lanț cu final tragic în Timișoara. Un șofer de 37 de ani, care a făcut infarct la volan, a rămas cu piciorul blocat pe accelerație și a intrat într-o intersecție, lovind alte partru autoturisme. Din nefericire, conducătorul auto care a provocat accident a murit, iar alte două persoane au ajuns la spital.
Potrivit IPJ Timiș, bărbatul căruia i s-a făcut rău la volan a intrat în coliziune cu un alt autoturism care circula regulamentar, ulterior fiind proiectat pe sensul opus de mers intrând în coliziune cu un alt autoturism, relatează pressalert.ro.
În urma impactului, unul dintre autoturisme a fost proiectat în gardul unui cimitir. „Două victime au fost transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, au mai transmis reprezentanții IPJ Timiș.