FOTO 2 mașini ale Poliției și Jandarmeriei, lovite de un TIR al cărui șofer a adormit la volan: o victimă
Accident grav pe o șosea din Sălaj! O mașină de Poliție și una a Jandarmeriei au fost lovite în plin de un TIR, vineri, pe DN 1F.
Din primele informații, șoferul camionului a intrat direct în cele două autospeciale după ce ar fi adormit la volan.
(foto: presasm.ro)
Mașinile erau parcate pe marginea drumului și, din fericire, în cea a Poliției, care a fost distrusă complet în urma impactului, nu se afla nimeni. În schimb, un jandarm a ajuns la spital.
”Din primele verificări efectuate de poliţişti, un asamblul de vehicule, care circula din direcţia Cluj-Napoca înspre Zalău, fiind condus de un bărbat de 52 de ani, din judeţul Argeş, a avariat o autospecială de Poliţie, apoi una de Jandarmerie, gardul sediului Postului de Poliţie Sânmihai Almaşului şi s-a oprit în gardul şi peretele unui imobil. În autospeciala de jandarmi se afla un coleg din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Sălaj, care a fost rănit, fiind transportat la o unitate medicală, în vederea acordării de îngrijiri medicale, acuzând dureri la un picior”, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean Sălaj.
Șoferul TIR-ului nu consumase băuturi alcoolice, potrivit testului făcut după accident, potrivit libertateazilei.net.