FOTO 14 români evacuați din Afganistan au ajuns cu bine în Pakistan și sunt în drum spre România - anunțul MApN
Cei 14 cetățeni români care au reușit cu greu să treacă de talibani și să ajungă în zona sigură a aeroportului din Kabul au părăsit Afganistanul și vor ajunge în România, a anunțat, vineri seară, Ministerul Apărării. Între timp, la gardurile aeroportului din capitala afgană sunt scene înfiorătoare, mii de oameni, mulți dintre ei cu copii în brațe, încearcă disperați să ajungă la avioane, însă gloanțele zboară în toate direcțiile.
”Aeronava C-130 Hercules a Forțelor Aeriene Române a evacuat, în cursul zilei de vineri, 20 august, 18 cetățeni (14 români și 4 bulgari) de pe aeroportul internațional din Kabul, în condiții de siguranță.
Ulterior, aeronava a aterizat la Islamabad și l-a preluat și pe cetățeanul român evacuat în cursul dimineții de 20 august pentru a fi transportat spre țară. Primul cetățean român evacuat în ziua anterioară a decis să plece deja din Islamabad cu un zbor de linie. De la Islamabad, aeronava va face deplasarea spre România.
MApN este în permanentă legătură, în cadrul Celulei de criză interinstituțională, cu celelalte structuri cu responsabilități la nivel național și internațional în gestionarea crizei, astfel încât evacuarea, protecția și transportul persoanelor să se desfășoare în condiții optime”, a anunțat Ministerul Apărării, într-un comunicat.
Operațiunile de salvare sunt tot mai dificile, atât din cauza haosului și a violenței cu care acționează talibanii, în special împotriva cetățenilor afgani, cât și a faptului că unele state vecine, cum este Qatar, nu mai pot primi refugiați.
O știre NBC anterioară celei privind zborul care i-a transportat și pe cetățenii români în Pakistan anunța că nicio aeronavă de salvare n-a mai decolat de la Kabul de cel puțin 8 ore.