MENIU

Fostul ziarist Dragoș Nedelcu, arestat pentru 30 de zile

Înalta Curte de Casație și Justiție a decis arestarea preventivă pentru 30 de zile a fostului jurnalist Dragoș Nedelcu, cercetat penal de DIICOT pentru evaziune fiscală și spălare de bani. În același dosar a fost arestat preventiv și omul de afaceri Bogdan Mitu, însă decizia nu este definitivă, potrivit Agerpres.

Potrivit DIICOT, în perioada 2010 — 2014, a fost constituit un grup infracțional organizat specializat în săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor proveniți din infracțiuni, prin folosirea unor societăți comerciale de tip fantomă, care nu au declarat sediile secundare în care își desfășoară activitatea, în scopul sustragerii de la efectuarea verificării financiare, fiscale sau vamale, precum și pentru sustragerea de la plata taxelor și impozitelor datorate bugetului consolidat al statului. În aceeași perioadă, prin folosirea societăților tip-fantomă, membrii grupării au dispus transferarea între conturile societăților a unor sume de bani provenite din infracțiuni, în scopul ascunderii originii infracționale, urmate de retragerea acestora în numerar și înmânarea către administratorii firmelor care au sustras acești bani de la plata obligațiilor financiare și fiscale către partenerii de afaceri și stat, care astfel au dobândit aceste sume cunoscând că provin din infracțiuni.

Liderul grupării, Ion Tomescu, este acuzat că a dobândit, sub forma unui comision, 1% din sumele retrase, cunoscând că banii provin din infracțiuni. Suma totală estimată a fi transferată și retrasă în numerar în perioada menționată este de 100 milioane lei.

Printre societățile beneficiare se numără firme din domeniile construcții autostrăzi și alte construcții civile, construcții feroviare, IT, pază și protecție, modă.

Din această grupare fac parte și fostul ziarist Dragoș Nedelcu și omul de afaceri Bogdan Mitu.

 

Mai multe pe Agerpres.