MENIU

Fostul vicepreședinte al Federației Române de Box, reținut pentru activități ilegale

Fănel Trandafir, zis Cimino, fost vicepreședinte al Federației Române de Box (FRB), a fost reținut, joi, pentru 24 de ore fiind acuzat de constituirea grupării infracționale 'Frăția', 'în vederea săvârșirii unor infracțiuni', precizează IPJ Dolj.

Potrivit unui comunicat al IPJ Dolj, din probe a rezultat că Fănel Trandafir a aderat la gruparea 'Frăția', iar împreună cu inculpații Ion Ilie, zis Ilie Pușcărie, Roșianu Gigel, Zavera Gigi Vadik, zis Gigioc, și Pîrvu Mihai, zis Caiac (care în 2008 a decedat după ce a fost împușcat într-un scandal), au constituit nucleul de decizie al grupării în vederea săvârșirii unor infracțiuni față de persoanele care nu aveau atitudinea dorită de grup, sau care manifestau o atitudine potrivnică acțiunilor grupării, scrie Agerpres.

'Procurorul desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, împreună cu ofițerii de poliție judiciară din cadrul I.P.J. Dolj — Serviciul de Investigații Criminale și Secția nr. 1 Poliție , în urma activităților complexe desfășurate, a procedat la reținerea pe o perioadă de 24 de ore a inculpatului Trandafir Fănel, zis Cimino, pentru comiterea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat, prev. de art. 367 alin. 1 din C.p.', se afirmă în comunicatul IPJ Dolj.

Potrivit sursei citate, ulterior constituirii grupului infracțional și a nucleului de decizie, Fănel Trandafir, zis Cimino, prin acțiuni individuale, care se circumscriu infracțiunii de amenințare, a sprijinit existența acestuia.

Mai multe articole despre:
box mafie fanel federatie box fratia