Fostul șef al Poliției Locale din Oradea, trimis în judecată
Fostul şef al Poliţiei Locale Oradea, care a încercat să-şi ucidă soţia în fața unui bloc, a fost trimis în judecată în timp record. Mai exact, la doar trei săptămâni după atac. Asta în contextul în care și expertiza psihiatrică arată că bărbatul a avut discernământ când a comis fapta, relatează Realitatea PLUS.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor l-a trimis în judecată pe fostul șef al poliției locale Oradea, Paul Kövér, la nici trei săptămâni de la data când şi-a înjunghiat fosta soţie în faţa unui bloc din Oradea. Decizia a fost luată și în contextul în care expertiza psihiatrică dispusă în acesta caz a arătat că agresorul a avut discernământ când a comis fapta.
În seara zilei de 10 ianuarie, polițistul din Oradea și-a înjunghiat fosta soție, iar înainte de a o ataca, el a ţinut-o sechestrată câteva ore într-un apartament.
Femeia l-a convins într-un târziu să o elibereze, sub pretextul că e de acord să se împace, şi să o însoţească până la apartamentul ei. Înainte de a pleca, însă, bărbatul a luat un cuţit de bucătărie cu care, apoi, a înjunghiat-o de mai multe ori în momentul în care au ajuns în faţa blocului.
Agresorul a fos găsit câteva ore mai târziu, ascuns într-un bloc în construcţie din zonă, şi a fost arestat preventiv.
Cei doi se despărțiseră în luna noiembrie, iar în trecut femeia obținuse, pentru 3 luni, și un ordin de protecție împotriva sa.