Fostul şef al CNAS Lucian Duţă, trimis în judecată pentru luare de mită
Lucian Duţă, fost preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), a fost trimis în judecată de DNA, sub control judiciar pe cauţiune, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată.
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar pe cauțiune, a inculpatului:
DUȚĂ NICOLAE LUCIAN, la data faptelor președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (C.N.A.S.), sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită în formă continuată (4 acte materiale).
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada 2010 – 2012, inculpatul Duță Nicolae Lucian, în calitate de președinte al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, a pretins de la reprezentanții a două firme de software un comision de 10% din valoarea fiecărui act adițional sau contract pe care l-a semnat în această calitate și a primit suma totală de 6.300.000 de euro, dintre care 5.500.000 euro prin transferuri bancare și 800.000 euro în numerar.
Sumele de bani au fost remise inculpatului Duță Nicolae Lucian fie în numerar (în mai multe tranșe), fie prin virament în contul unei companii offshore înregistrată în Insulele Antile și cu conturi bancare deschise în Elveția.
În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii asupra sumei de 2.183.820 euro identificată într-un cont bancar din Elveția, asupra unui teren cu construcție S+P+4, asupra a 3 apartamente și asupra unui autoturism.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.
Această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație