Fostul Principe Nicolae, despre Regina Ana a României: "A fost cea mai bună prietenă a mea..."
Fostul Principe al României, Nicolae Medforth Mills, a vorbit despre moartea Reginei Ana, despre care spune că "cea mai mai apropiată persoană în copilărie", admirând-o pentru puterea de a fi sprijinul de care bunicul său a avut nevoie.
"Astăzi este o zi foarte tristă pentru noi toţi. Zilele acestea m-am gândit mereu la bunicii mei, dar astăzi, mult mai mult la bunica mea", a transmis Nicholas Medforth-Mills, fostul Principe, prin pagina sa de Facebook, conform MEDIAFAX.
"Am o poză cu ea pe pervazul ferestrei de când eram copil. În fiecare dimineaţă, această fotografie îmi reaminteşte, de fiecare dată, că mi-a fost cea mai mai apropiată persoană în copilăria mea", a declarat acesta.
Nicholas Medforth-Mills şi-a descris bunica prin cuvinte precum "Mare Doamnă" şi spunând că a admirat-o pentru putere, pentru incăpăţânarea cu care-şi susţinea opiniile şi pentru sprijinul acordat Regelui Mihai - "Bunica mea, o Mare Doamnă, pe care mereu am admirat-o pentru inimă ei imensă, pentru opiniile sale puternice, pentru personalitatea şi incăpăţânarea care i-au dat puterea de a-şi spune opiniile şi de a fi sprijinul de care bunicul meu a avut atât de multă nevoie".
"Bunica mea iubită, prietena mea dragă, nu vei fi niciodată uitată şi mulţi te vor regreta. Dumnezeu să te odihnească!", au fost cuvintele prin care fostul Principe şi-a încheiat mesajul.
Principesa Ana de Bourbon-Parma, soţia regelui Mihai, a decedat pe 1 august, la vârsta de 92 de ani, la Spitalul din Morges, în Elveţia. Regele Mihai I şi Regina Ana au format cel mai longeviv cuplu regal din istoria României.
Nicholas Medforth-Mills ("principele Nicolae al României") este fiul principesei Elena a României şi a primit titlul princiar la 1 aprilie 2010, find al treilea în ordinea de succesiune dinastică.
Regele Mihai I a retras nepotului său Nicolae, fiul Principesei Elena, titlul de "Principe al României" şi calificativul de "Alteţă Regală" şi l-a exclus pe Nicolae din linia de succesiune la Coroana României, potrivit unui document care a intrat în vigoare anul trecut, pe 1 august 2015 - anunţa un comunicat al Biroului de Presă al Regelui Mihai remis anul trecut agenţiei MEDIAFAX.
În comunicat se preciza faptul că "Regele Mihai a luat deciziile de mai sus cu gândul la România timpurilor care vor veni după încheierea domniei şi vieţii fiicei sale, Margareta, Custodele Coroanei". "Păstrând aceeaşi afecţiune nepotului său", Regele Mihai "nădăjduieşte că Nicolae va găsi, în anii viitori, un fel potrivit de a-şi servi idealurile şi de a folosi calităţile cu care Dumnezeu l-a înzestrat", se mai spunea în comunicat.