MENIU

Fostul principe Nicolae ar cam vrea la tron. Ce a postat pe o reţea de socializare

Un mesaj care lasă loc la interpretări a fost distribuit pe pagina de Facebook a fostului principe Nicolae. 

În mesaj, Nicolae anunță că preia de la înaintașii săi datoria să merg alături de poporul meu în făurirea propriului destin istoric. Declarația poate fi citită ca asumarea de către Nicolae a succesiunii Regelui Mihai în detrimentul mătușii sale, Margareta.

,,Eu, Nicolae, îmi asum datoria pe care înţeleg să o preiau de la înaintaşii mei, făuritori ai României moderne, şi să merg alături de poporul meu în făurirea propriului destin istoric". În acest fel se încheie mesajul, care a fost interpretat în spaţiul public drept o intenţie de a-l succede pe Regele Mihai la conducerea Casei Regale a României. Acest rol, însă, îi va reveni Principesei Moştenitoare Margareta. Mesajul care a apărut pe pagina fostului principe poartă semnătura acestuia, deşi a fost postat pe pagina Asociaţiei ,,Mişcarea pentru Regat şi Coroană".

Nicolae, nepotul Regelui Mihai, a fost exclus din Familia Regală după ce a intrat în conflict cu Principesa Margareta și Radu Duda.

Mai multe articole despre:
regele Mihai regat Principele Nicolae