Fostul primar al Bacăului Romeo Stavarache, condamnat definitiv la 4 ani de închisoare
Romeo Stavarache, fostul primar al Bacăului timp de trei mandate, a fost condamnat, vineri, de Curtea de Apel Târgu Mureș, la patru ani de închisoare și interzicerea unor drepturi timp de trei ani, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită, sentința fiind definitivă.
"Condamnă pe inculpatul pentru comiterea infracțiunii de luare de mită la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturilor. Aplică inculpatului, ca pedeapsă accesorie, interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, b și c din vechiul Cod penal pe o durată de 3 ani (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice; dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa o funcție de natura celei de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii pentru care a fost condamnat prin prezenta. Constată că în cauză inculpatul a fost reținut 24 de ore în data de 26 iunie 2014, arestat preventiv de la 1 iulie 2014 la 3 septembrie 2014, arestat la domiciliu de la 4 septembrie 2014 la 3 februarie 2015 și de la 3 martie 2016 la 1 aprilie 2016 și supus măsurii preventive a controlului judiciar de la 2 aprilie 2016 până la data pronunțării prezentei. Deduce din pedeapsa aplicată acestui inculpat perioada executată de acesta în stare de reținere, arest preventiv și arest la domiciliu', se arată în sentința pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, citată de Agerpres.
Instanța a decis achitarea inculpatului Romeo Stavarache pentru patru infracțiuni de luare de mită care ar fi fost comise în legătură cu doi denunțători și cu coinculpatul Costel Cășuneanu.
Instanța a dispus confiscarea de la inculpații Romeo Stavarache și Liviu Goian în cotă egală de 50% a sumei de 307.187 lei, sumă primită de la un denunțător cu titlu de mită, respectiv câte 153.593,5 lei de la fiecare dintre cei doi inculpați menționați.
Inculpații Romeo Stavarache și Liviu Goian au fost obligați să achite fiecare statului, cu titlu de cheltuieli judiciare ocazionate de soluționarea cauzei la prim grad jurisdicțional, suma de câte 2.000 lei.
Instanța a înlăturat toate celelalte dispoziții din sentința penală atacată, referitoare la confiscarea sumelor de bani presupus primite cu titlu de mită de inculpații din prezenta cauză și a dispus ridicarea măsurii asigurătorii a sechestrului instituite prin ordonanța emisă pe o serie de bunuri.
În acest dosar, omul de afaceri Liviu Goian a fost condamnat pentru comiterea infracțiunii de complicitate la luare de mită la pedeapsa de trei ani închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor pe o durată de 3 ani.
Acesta a fost achitat pentru două infracțiuni de complicitate la luare de mită, ce ar fi fost comise în legătură cu doi denunțători.
Omul de afaceri Costel Cășuneanu a fost achitat pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită, ca de altfel și Constantin Apostol, fost director general al Agenției de Dezvoltare Regională Nord-Est, care a fost achitat de comiterea infracțiunii de complicitate la luare de mită (două fapte).
În cazul omului de afaceri Liviu Vasile Cenușă, instanța a dispus achitarea acestuia de sub acuza comiterii a două infracțiuni de complicitate la luare de mită.
"Constată că în prezenta cauză inculpatul a fost reținut 24 de ore în data de 26 iunie 2014, arestat preventiv de la 1 iulie 2014 la 3 septembrie 2014, arestat la domiciliu de la 4 septembrie 2014 la 14 februarie 2015 și supus măsurii preventive a controlului judiciar de la 14 februarie 2015 până la data pronunțării prezentei. Constată încetată de drept măsura preventivă a controlului judiciar dispusă față de acest inculpat', se arată în dispozitivul sentinței.
La 25 iulie 2014, Direcția Națională Anticorupție (DNA) a dispus trimiterea în judecată a primarului din Bacău, Romeo Stavarache, pentru cinci infracțiuni de luare de mită, care ar fi fost comise în perioada 2008 — 2011, suma totală imputată edilului ridicându-se la peste 2,3 milioane de lei.
În același dosar au fost judecați oamenii de afaceri Costel Cășuneanu, Liviu Goian, Liviu Cenușă, precum și fostul director al Agenției de Dezvoltare Regională Nord-Est, Constantin Apostol.
În rechizitoriul întocmit de procurorii DNA se arăta că, în perioada 2008 — 2011, Romeo Stavarache, direct sau prin intermediul a doi dintre inculpați, ar fi pretins și primit de la patru oameni de afaceri mai multe sume de bani. Astfel, susțineau procurorii, la începutul anului 2008 ar fi pretins de la administratorul unor societăți comerciale să îi fie remis un procent de 50% din valoarea decontată de Primăria Bacău aferentă fiecărui stâlp de iluminat public la care firma administrată de acesta efectua lucrări în baza contractului încheiat cu această instituție, valoare ce era de 38 de euro/stâlp.
"În baza acestei solicitări, în perioada martie 2008 — octombrie 2011, inculpatul Romeo Stavarache a primit suma totală de 810.670 lei. În luna ianuarie 2009, inculpatul a pretins de la un alt om de afaceri suma de 150.000 de lei pentru ca societății comerciale administrate de acesta să îi fie atribuit un contract privind executarea de lucrări tehnico-edilitare. Banii au fost primiți în două tranșe, prin intermediul unei asociații sportive. În luna aprilie 2009, a pretins de la același om de afaceri un procent de 10% din valoarea unui contract de antrepriză generală, încheiat între această societate și Agenția Națională pentru Locuințe București, având ca obiect construcția unui bloc cu 45 de locuințe în Bacău, lucrare în valoare de 2.688.769,90 euro, inclusiv TVA. În baza acestei solicitări, în perioada aprilie 2008 — septembrie 2011, Romeo Stavarache a primit de la omul de afaceri, suma totală de 1.259.789,03 lei", susțineau procurorii.
În rechizitoriu se mai arăta că, în luna martie 2010, Stavarache i-ar fi solicitat administratorului unei societăți comerciale să încheie contracte de publicitate cu o anumită firmă, pentru ca primăria să își execute în mod corespunzător obligațiile ce decurgeau din contractul de gestiune al serviciului public de salubrizare a municipiului Bacău încheiat cu această societate.
"În baza acestei solicitări, au fost încheiate două contracte în lunile martie 2010 și aprilie 2011, în baza cărora omul de afaceri a plătit sumele de 40.000 lei, respectiv 30.000 lei. În perioada martie — aprilie 2009, împreună cu inculpatul Apostol Constantin, i-a solicitat inculpatului Cășuneanu Costel suma de 100.000 lei cu titlu de sponsorizare a unei asociații sportive, în schimbul eliberării unui certificat de urbanism, bani care au fost primiți în data de 24.04.2009. Toate sumele de bani au fost primite de către inculpatul Romeo Stavarache prin intermediul mai multor societăți comerciale și asociații sportive, administrate de inculpații Liviu Goian, Liviu Vasile Cenușa și Constantin Apostol", se mai subliniază în rechizitoriu.