Fostul președinte CJ Argeș, un deputat și foști 38 de primari și viceprimari, trimiși în judecată
Procurorii DNA Pitești au dispus trimiterea în judecată a fostului președinte al Consiliului Județean Argeș Constantin Nicolescu, a deputatului Mircea Gheorghe Drăghici și a 38 de inculpați care, la data faptelor, erau primari și viceprimari de localități.
Infracțiunile săvârșite de inculpați au determinat producerea unui prejudiciu total de aproape un milion de lei, reprezentând paguba adusă unui număr de 35 unități administrativ teritoriale prin încheierea unor contracte de consultanță, potrivit unui comunicat al DNA.
Constantin Nicolescu, în prezent aflat în penitenciar după o condamnare într-un alt dosar de corupție, este acuzat de folosire a influenței de către o persoană care deține o funcție de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat, ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (34 acte materiale) și instigare la infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit (10 infracțiuni, din care trei în formă continuată).
Deputatul PSD Mircea Drăghici este acuzat de procurorii anticorupție de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (34 acte materiale) și complicitate morală mijlocită (în forma complicității la instigare) la infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit (10 infracțiuni, din care trei în formă continuată).
În același dosar au mai fost trimiși în judecată 38 de inculpați, care la data faptelor erau primari și viceprimari de localități, cu privire la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.
De asemenea, Iulian Cioflanu, director executiv la Agenției de Implementare a Proiectelor Argeș, a fost deferit justiției pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.
Procurorii au trimis în judecată și două reprezentante ale SC European Project Consulting SRL din București. Este vorba despre Onela Carmen Oană, acuzată de săvârșirea a 13 infracțiuni de complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, din care una săvârșită în formă continuată, și Aida Petronela Catană, acuzată de săvârșirea a 26 infracțiuni de complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, din care 14 săvârșite în formă continuată.
Știre în curs de actualizare.