Fostul ministru Miclea: Actualul sistem de educaţie, LIPSIT DE SENS. Media de intrare să fie minim 5
Fostul ministru al Educaţiei Mircea Miclea consideră că actualul sistem de educaţie este "lipsit de sens" întrucât liceele sunt obligate să îi accepte pe elevi până în clasa a X-a -cât durează învăţământul obligatoriu - indiferent de medie şi propune adoptarea modelului finlandez, cu media minimă 5.
Întrebat, miercuri, de corespondentul MEDIAFAX cum comentează situaţia legată de intrarea la liceu a unor elevi cu medii sub 3 şi ce soluţii ar exista pentru rezolvarea acestei probleme, Mircea Miclea a spus că a propus o variantă în Legea educaţiei, care nu a fost însă luată în considerare.
"Eu am propus în Legea educaţiei o soluţie, după model finlandez, care a fost boicotată şi nu a fost luată în considerare şi care ar trebui avută în vedere. Astfel, ar trebui un învăţământ obligatoriu cu clasă pregătitoare plus nouă clase de şcoală primară şi gimnazială, după care să se dea examen de admitere la liceu, iar liceul să fie de trei ani. La finalul acestui ciclu, elevul va avea 16 ani şi se poate angaja pe piaţa muncii. Dacă nu se angajează, poate da examen la liceu şi să urmeze liceul. Iar acest examen să aibă loc în acele licee unde numărul de candidaţi depăşeşte numărul de locuri, iar media de intrare să fie minim 5. Este o schemă logică. Nu se va ajunge la situaţia de acum, în care intră elevi la liceu cu medie sub 3", a spus Miclea.
Potrivit acestuia, actualul sistem este "lipsit de sens" şi permite şi elevilor cu medii mici să urmeze liceul.