Fostul ministru Doina Pană ar fi fost otrăvită cu mercur. Expertizele au confirmat acuzațiile lansate în anul 2019
Fostul ministru al Apelor și Pădurilor, Doina Pană ar fi fost otrăvită cu mercur, potrivit expertizelor de la INML și de la Institutul Național de Endocrinologie C. I. Parhon.
Cei din urmă au efectuat o expertiză endocrinologică, care demonstrează că Doina Pană a fost otrăvită intenționat și nu accidental, în urma consumului de fructe de mare. Cantitatea mare de mercur din sânge a arătat că a fost vorba despre o otrăvire intenționată, potrivit presei locale.
Fostul ministru a depus o plângere la Direcţia de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Române, însă cauza a fost trimisă la DIICOT.
Potrivit DIICOT, la începutul lunii februarie 2018, Poliția a trimis procurorilor o sesizare, după ce Doina Pană a fost intoxicată cu mercur. Tot atunci, a fost începută urmărirea penală in rem pentru două infracțiuni: constituirea unui grup infracțional organizat și tentativă de omor.
Doina Pană a susținut că a fost otrăvită după ce s-a confruntat cu mai multe probleme de sănătate și a ajuns pe mâna medicilor.
„Într-un final, pentru că au epuizat toate analizele specifice, cineva a avut ideea de a mă trimite la toxicologie, la Spitalul Floreasca. Și acolo am aflat că aveam o concentrație mare de mercur. Ce pot să vă spun cu certitudine este că nu mi s-a pus o singură doză, încât să mi se facă imediat rău, a fost ceva programat. Eu am convingerile mele, din ce direcție vine”, declara Doina Pană, în 2019.