MENIU

Fostul ministru de Interne Cristian David, trimis în judecată

<p>Fostul ministru Cristian David</p>

Fostul ministru de Interne Cristian David a fost trimis în judecată. Procurorii îl acuză de luare de mită. Faptele s-au petrecut în 2007-2008. Acesta ar fi primit mită o jumătate de milion de euro chiar în biroul său de la Interne.

Fostul ministru Cristian David a fost trimis în judecată, în stare de libertate, de procurorii Direcției Naționale Anticorupție pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită.

În același dosar, au fost trimiși în judecată Gheorghe Doliu, Valeriu Roger Nițescu (fostul șef de cabinet al lui David) și Marian Cristinel Bîgiu, prefect al județului Buzău la data comiterii faptei.

Redăm, în continuare, comunicatul DNA:

"În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În calitate de ministru al Internelor și Reformei Administrative, în cursul anului 2007, prin intermediul inculpatului Nițescu Valeriu Roger, inculpatul David Cristian a pretins, iar în luna februarie 2008, a primit suma de 500.000 de euro de la un denunţător, beneficiar al unor drepturi litigioase.

Această sumă de bani a fost pretinsă și primită de inculpatul David Cristian pentru a-și exercita atribuţiile de îndrumare şi coordonare a activităţii prefecţilor într-o modalitate care să asigure emiterea unui titlu de proprietate asupra unui teren de 15 ha aflat în intravilanul municipiului Buzău de către Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate. În acest sens, inculpatul David Cristian a luat legătura cu Bîgiu Marian Cristinel, prefect al judeţului Buzău la acea dată, solicitându-i ajutorul în această problemă.

În schimbul promisiunii de exercitare a influenței în scopul menționat mai sus, inculpatul Niţescu Valeriu Roger, în calitate de şef de cabinet al Ministrului de Interne şi Reformei Administrative a pretins și a primit de la aceeași persoană suma de 600.000 euro.

Urmare a acestor „intervenții”, în perioada 2007 - 2008, cu ocazia discuţiilor purtate de către denunțător cu inculpatul Bîgiu Marian Cristinel, acesta din urmă i l-a prezentat pe inculpatul Doloiu Gheorghe ca fiind persoana de contact pentru rezolvarea tuturor aspectelor referitoare la terenurile de pe raza municipiului Buzău.

Aflând poziția terenului respectiv, inculpatul Bîgiu Cristinel i-a subliniat denunțătorului faptul că nu poate fi restituită suprafața respectivă pe vechiul amplasament, întrucât este vorba de “un teren foarte mare şi foarte valoros”.

Ulterior, s-au reconstituit drepturile litigioase, după cum urmează:
- 59.518 m.p. în centrul municipiului Buzău, chiar la drumul naţional,
- 14.085 m.p. în centrul municipiului Buzău, aproximativ în spatele terenului sus-menţionat,
- 6.397 m.p. tot în centrul municipiului Buzău, între cele două terenuri sus-menţionate,
- 70.000 m.p. la intrarea în municipiul Buzău dinspre Bucureşti, tot cu ieşire la drumul naţional.

Pentru “sprijinul oferit”, cu prilejul unei alte întâlniri, inculpatul Bîgiu Marian Cristinel a pretins de la denunțător suma de 1.000.000 euro, primind într-un final 700.000 euro, solicitare motivată de „locaţia terenurilor şi existenţa mai multor persoane decidente”, dispunând totodată ca transferul sumelor de bani, ce urmau a fi remise, să se realizeze prin intermediul conturilor persoanele ale inculpatului Doloiu Gheorghe. Acest lucru s-a și întâmplat ulterior, după ce Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate a emis titlul de proprietate asupra terenurilor în suprafață de 15 ha.

Totodată, pentru a masca originea sumelor primite cu titlu de mită şi pentru a evita tragerea la răspundere penală, au fost încheiate mai multe contracte de vânzare – cumpărare, având ca obiect tranzacţii imobiliare fictive între persoanele implicate în săvârşirea infracţiunilor de corupţie.

În cauză, procurorii au dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra bunurilor mobile şi imobile aflate în proprietatea inculpaților."