MENIU

Fostul ministru al Muncii, Violeta Alexandru, propune cumulul salariului minin cu ajutorul social

Violeta Alexandru, fost ministru al Muncii

Persoanele care primesc ajutor social, în condițiile în care sunt apte de muncă, ar urma să beneficizeze de acest sprijin încă trei luni după ce se vor angaja. Propunerea apare într-un proiect legislativ inițiat, printre alții, și de fostul miunistru al Muncii, Violeta Alexandru. Într-o intervenție la Realitatea Plus, aceasta a explicat că scopul demersului este acela de a corecta sau a suplini o serie de reglementări care nu se aplică. Potrivit deputatului liberal, până la 175.000 de persoane ar putea beneficia de această facilitate.

“Este o prejudecată să considerăm că acești oameni ar trebui să rămână toată viața captivi acestui gen de activitate, după cum nu cred că n-ar avea potential de a-și găsi un loc de muncă. Față de ceea ce spune acum legea, și anume că beneficiază de venitul minim garantat pe o perioadă de 3 luni, noi propunem chiar cu o suplimentare de 15% dacă beneficiază de un venit sub pragul prevăzut de lege, dacă nu ajunge la venitul minim garantat. Ceea ce eu spun este că ei ar trebui ajutați astfel încât să-și deconteze cheltuieli de transporit și să-i motiveze să nu renunțe," a precizat fostul ministru al Muncii.

Propunerea legislativă, ce vizează modificarea Legii 416/2001 privind venitul minim garantat şi a Legii 196/2016 privind venitul minim de incluziune, stipulează că ajutorul social va fi acordat pe o perioadă de trei luni, o singură dată pe an, membrului de familie care realizează venituri în baza unui contract individual de muncă, raport de serviciu sau a altei forme de angajare sau desfăşoară activităţi independente ori agricole, înregistrând venituri până la nivelul salariul minim brut pe ţară.

"Fără un loc de muncă, aceste persoane rămân dependente de ajutoarele de la stat. Şi nu putem reduce ajutoarele sociale fără a pune în loc măsuri de sprijin pentru obţinerea unui venit prin muncă, cu forme legale.(...) "De aceea, soluția nu nu este să li se taie ajutorul, ci ca statul să recunoască și faptul că nu a făcut mai nimic pentru a-i ajuta pe acești oameni," a afirmat Violeta Alexandru.

De asemenea, agenţiile judeţene pentru ocuparea forţei de muncă vor ar trebui să-i sprijine pe cei care încearcă să se angajeze şi să-i consilieze timp de trei luni de la data angajării.

 

Mai multe articole despre:
violeta alexandru salariu minim ajutor social