Fostul episcop al Hușilor şi fostul arhimandrit Sebastian Jitaru, condamnați la închisoare pentru viol şi agresiuni sexuale. Victimele, elevi de seminar
Fostul episcop Cornel Onilă şi fostul arhimandrit Sebastian Jitaru, trimişi în judecată pentru viol şi alte agresiuni sexuale comise împotriva unor elevi de la Seminarul Teologic ”Ioan Gură de Aur” din Huşi, au fost condamnaţi de Curtea de Apel Galaţi la 8, respectiv 15 ani de închisoare.
Cornel Onilă a fost condamnat la 8 ani de închisoare pentru viol şi agresiune sexuală asupra elevilor de la seminar. Fostul arhimandrit Sebastian Jitaru a primit o pedeapsă de 15 ani de închisoare.
Victimele ar urma să primească despăgubiri de 50.000 de euro fiecare.
Decizia Curţii de Apel Galaţi nu este însă definitivă.
Episcopul (retras) Cornel Onilă şi fostul călugăr arhimandrit Sebastian Jitaru au fost trimişi în judecată pentru viol şi alte agresiuni sexuale comise împotriva unor elevi de seminar. Rechizitoriul întocmit în cauză dispunea şi chemarea în instanţă, ca părţi responsabile, a instituţiilor BOR care au găzduit şi tolerat abuzurile. O altă premieră este aceea că o eparhie BOR, Episcopia Huşilor, era chemată să răspundă în instanţă pentru agresiunile sexuale comise de ierarhul care o conducea şi de un călugăr cu cel mai înalt rang, protejat al episcopului.
Onilă a fost trimis în judecată de Parchetul Curţii de Apel Iaşi, care-l acuză de viol şi agresiune sexuală asupra unui băiat care-i era elev la Seminarul Teologic Ioan Gură de Aur, din Huşi.
Alături de Onilă a fost judecat şi fostul călugăr arhimandrit Sebastian Jitaru, acuzat că l-a violat la rândul său pe acelaşi elev abuzat şi de Preasfinţitul Cornel. Monahul Jitaru ar mai fi violat alţi doi seminarişti, pe unul de cel puţin nouă ori într-un an, iar pe celălalt timp de aproape doi ani.
Cele trei victime ale abuzurilor sexuale comise în tandem de episcopul şi arhimandritul BOR le-au cerut agresorilor daune însumând 500.000 de euro. Jitaru nu are proprietăţi, iar Onilă şi-a retras sume mari din conturi după ce sechestrul asupra conturilor sale a fost ridicat.
Pentru a se asigura că daunele solicitate în procesul penal vor fi acoperite, procurorii au introdus în dosar, la cererea victimelor, conform procedurii, Episcopia Huşilor şi Seminarul Teologic ”Ioan Gură de Aur”, din Huşi, în calitate de părţi responsabile civilmente.