Fostul șef CCR, Augustin Zegrean: Nu poate o instituţie politică să îi verifice pe judecători
Inspecţia nu verifică numai procurorii, ci și pe judecători, or o instituție politică nu poate să facă acest lucru, a afirmat fostul președinte al Curții Constituționale Augustin Zegrean.
"Asta nu e în regulă pentru că Inspecţia nu verifică numai pe procurori, îi verifică şi pe judecători şi chiar nu sunt în subordinea Ministerului Justiţiei. Deci nu poate o instituţie politică să îi verifice pe judecători", a precizat Zegren, citat de gandul.info.
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a prezentat, miercuri, proiectul de lege privind modificarea Legilor justiţiei, iar câteva dintre ele sunt radicale. De departe, cea mai importantă modificare propusă este cea prin care preşedintele ţării este scos din schemă la numirea procurorilor şefi ai DNA, DIICOT şi Parchetul General.
Concret, Toader propune ca şefii acestor instituţii să fie numiţi de secţia de procurori ai CSM, la propunerea ministrului Justiției, fără ca preşedintele ţării să mai aibă vreun rol. Totodată, Toader a mai anunţat că Inspecţia Judiciară va trece la Ministerul Justiţiei, conform proiectului şi va exista un corp special care va ancheta magistraţii.
În plus, Tudorel Toader vrea să schimbe şi regulile de admitere în Institutul Naţional de Magistratură: astfel, cei care vor dori să intre în INM vor trebui să aibă minim 30 de ani, şi cel puţin 5 ani de vechime în profesia juridică. Concret, nu vom mai avea procurori sau judecători sub 30 de ani.