MENIU

Fostul edil din comuna Pantelimon, trimis în judecată după ce a acordat ilegal drepturi de proprietate pe terenuri

Fostul edil din comuna Pantelimon, trimis în judecată după ce a acordat ilegal drepturi de proprietate pe terenuri

Petruş Câmpulungeanu, fost primar al comunei ilfovene Pantelimon, a fost trimis în judecată pentru participație improprie în forma instigării la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu (154 de fapte). Dosarul vizează acordarea ilegală a unor drepturi de proprietate asupra mai multor terenuri.

În același dosar este cercetat și fostul secretar al comunei Aristide Olteanu. În perioada 2004-2007, cei doi ar fi ajutat mai multe persoane să intre ilegal în posesia unor terenuri de 75.549,89 mp, din comuna Pantelimon.

”Concret, cele două persoane, cu ajutorul funcţionarilor din Primăria comunei Pantelimon (care au acţionat fără vinovăţia prevăzută de lege), ar fi semnat înscrisuri oficiale în care erau consemnate aspecte neadevărate cu privire la situaţia terenurilor şi ar fi înaintat instituţiei Prefectului propuneri privind constatarea, în mod fraudulos, a dreptului de proprietate”, precizează DNA.

Pe baza acelor documente, Prefectul judeţului Ilfov a emis, fără vinovăție, 154 de ordine prin care se constata dreptul de proprietate privată asupra terenurilor. Astfel, din patrimoniul comunei Pantelimon au fost scoase ilegal suprafeţe de teren în valoare totală de 2.803.013 lei.

Anterior, procurorii au încheiat două acorduri de recunoaştere a vinovăţiei cu o fostă secretară a comunei și cu o angajată care se ocupa de certificarea copiilor falsificate ale registrului agricol şi registrului cadastral în cadrul Primăriei Pantelimon. Cele două inculpate au primit pedepse de doi ani și nouă luni, respectiv trei ani de închisoare cu suspendare, mai precizează DNA în comunicat.