MENIU

Fostul edil al Timișoarei și mai mulți angajați din primărie, trimiși în judecată pentru corupție

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, față de Gheorghe Coriolan Ciuhandu, la data faptelor primar al municipiului Timișoara, dar și față de mai mulți angajați ai instituției, pentru fapte de corupție.

Astfel, Gheorghe Coriolan Ciuhandu, la data faptelor primar al municipiului Timișoara, Ioan Cojocari, secretar al Consiliului Local Timișoara, Delia Ileana Dumitru, consilier juridic în cadrul primăriei Municipiului Timișoara, Smaranda Maria Haracicu, director al Direcției Economice din cadrul Primăriei Timișoara, Violeta Teodora Mihalache, la data faptelor director al Direcției Comunicare din cadrul Primăriei Timișoara, sunt acuzați de săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu.  

Totodată, Adrian Romiță, la data faptelor viceprimar al municipiului Timișoara, Mirel Florin Munteanu și Mariana Dumitru, la data faptelor economiști în cadrul Direcției Economice a Primăriei Timișoara, Martin Staia, la data faptelor șef Serviciu Administrare Baze Sportive din cadrul Primăriei Timișoara, Nicușor Constantin, la data faptelor director al Direcției Patrimoniu din cadrul Primăriei Timișoara, sunt acuzați de săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.

De asemenea, în același dosar mai este cercetată și Alina Pintilie, funcționar public în cadrul Primăriei Timișoara, pentru săvârșirea a două infracțiuni de complicitate la abuz în serviciu.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, în cursul anului 2008, Gheorghe Ciuhandu, la acea dată primar al Municipiului Timișoara, și Ioan Cojocari, secretar al Consiliului Local Timișoara, uzând de prerogativele conferite de funcțiile ce le îndeplineau, au încălcat normele legale în vigoare ce reglementează posibilitatea virării unor sume de bani de la bugetul Consiliului Local Timișoara în contul S.C. Politehnica Timișoara S.A. (fostă S.C. Fotbal Club Timișoara S.A., fostă S.C. Politehnica 1921 Știința Timișoara & Invest S.A.).

În acest context, edilul, împreună cu inculpații Delia-Ileana Dumitru, Smaranda Maria Haracicu și Violeta-Teodora Mihalache, a semnat un „Contract de asociere”, în baza căruia a fost alocată anual, pe o perioadă de 3 ani, suma de 9.000.000 lei, „pentru sprijinirea echipei de fotbal Politehnica Știința Timișoara”, iar secretarul Consiliului Local Timișoara a avizat pentru legalitate H.C.L. nr. 127/2008 în baza căreia era alocată anual suma menționată mai sus.

De fapt, prin această conduită nu se urmărea “sprijinirea” activităţii sportive, întrucât banii intrau direct în contul S.C. Politehnica 1921 Ştiinţa Timişoara & Invest S.A., ci „sprijinirea” efectivă a acestei firme pentru redresarea financiară, împrejurare dovedită şi de faptul că, după încetarea finanţării de către Consiliul Local Timişoara şi Consiliul Judeţean Timiş, în anul 2011 S.C. Politehnica 1921 Ştiinţa Timişoara & Invest S.A. a intrat în insolvenţă, în lipsa sumelor necesare desfăşurării în continuare a activităţii.

Datoriile restante erau cunoscute de factorii de decizie din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara, atât la data semnării contractului de asociere, cât şi la momentul semnării actelor adiţionale de prelungire a acestuia pentru următoarele perioade bugetare, cum rezultă din actele de la dosar.

În același context, inculpații menționați mai sus au beneficiat de sprijinul celorlalte persoane care au avizat din punct de vedere al realității, legalității și regularității şi au semnat, cu încălcarea atribuţiilor de serviciu şi a dispoziţiilor legale, un număr de 40 de ordonanțări de plată.

Potrivit Legii sponsorizării, acordarea unei sume de bani unei persoane juridice de drept privat ce are scop lucrativ și urmărește obținerea unui profit nu se putea efectua cu titlu de sponsorizare.

Pentru a da o formă aparentă de legalitate intenției de acordare a unor sume de bani echipei de fotbal Politehnica 1921 Știința Timișoara (denumirea din acel moment a entității sportive) s-a procedat la aplicarea. în mod nelegal, indirect, a Legii educației fizice și sportului, nr. 69/2000 și a normelor de aplicare ale acesteia..

Acordarea unor sume de bani în mod abuziv și contrar prevederilor legale în vigoare, în perioada 2008-2011, din bugetul local al municipiului Timișoara, către S.C. Politehnica Timișoara S.A. (fostă S.C. Fotbal Club Timișoara S.A., fostă S.C. Politehnica 1921 Știința Timișoara & Invest S.A.), sume acordate cu încălcarea principiului oportunității ce guvernează derularea și funcționarea activităților circumscrise normelor dreptului administrativ, nu au servit intereselor comunității, ci doar pe acelea ale unui grup privat de interese organizat în jurul S.C. Politehnica 1921 Știința Timișoara & Invest S.A., finanțarea fiind astfel ilegală.

Primăria Municipiului Timişoara a comunicat că se constituie parte civilă cu suma de 31.669.417,71 lei.

În cauză, s-a dispus instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra bunurilor mobile și imobile ce aparțin inculpaților Nicuşor Constantin Miuţ, Ioan Cojocari, Gheorghe Coriolan Ciuhandu, Martin Staia, Mirel Florin Munteanu, Alina Pintilie, Mariana Dimitriu și Smaranda Maria Haracicu.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Timiș, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

 

Mai multe articole despre:
DNA primar Timisoara