Fostul director al APIA Satu Mare, trimis în judecată pentru că a luat mită de la fermieri
Fostul director al APIA Satu Mare, Viorel Pintea, a fost trimis în judecată, fiind acuzat că a luat mită de la fermieri 5.500 de euro, 3.000 de lei şi bunuri în valoare de 36.000 de lei, pentru a nu dispune controale la activităţile agricole ale acestora sau pentru a-i ajuta să obţină subvenţii.
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea l-au trimis în judecată, joi, pe Viorel Pintea, fost director la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Satu Mare, pentru trei infracţiuni de luare de mită, se arată într-un comunicat de presă al DNA.
Potrivit rechizitoriului procurorilor, în perioada 2010 - 24 noiembrie 2013, Viorel Pintea Viorel a pretins, de mai multe ori, de la doi fermieri (denunţători în cauză), suma de 40.500 de euro, din care a primit 5.500 de euro, 3.000 de lei şi bunuri în valoare de 36.000 de lei.
"În schimbul acestor sume de bani şi bunuri, inculpatul şi-a încălcat atribuţiile de serviciu, constând fie în nedispunerea unor controale la activităţile agricole ale acestora, fie în sprijin la obţinerea cu mai multă uşurinţă a subvenţiilor", au scris procurorii în actul de sesizare a instanţei.
În 24 noiembrie 2013, Viorel Pintea a fost prins în flagrant, după ce a primit de la unul dintre denunţători 3.000 de euro din banii ceruţi.
Anchetatorii au dispus indisponibilizarea sumelor de 36.000 de lei, 9.652 de lei şi 600 de dolari, care au fost consemnate la o unitate bancară, la dispoziţia DNA Oradea, Biroul Satu Mare, urmând ca instanţa să dispună asupra sechestrului asigurător.
Dosarul va fi judecat de magistraţii Tribunalului Satu Mare.
Procurorii au colaborat în această cauză cu ofiţerii Direcției Generale Anticorupţie şi au beneficiat de sprijinul de specialitate al Serviciului Român de Informaţii.