MENIU

Fostul director adjunct al Poliției Capitalei, trimis în judecată pentru trafic de influenţă

Fostul director adjunct al Poliției Capitalei, comisarul șef Roberto Ababei, a fost trimis joi în judecată în stare de arest preventiv sub acuzația de trafic de influență, într-un dosar instrumentat de procurorii DNA.

În același dosar au mai fost trimiși în judecată, sub control judiciar, oamenii de afaceri Eduard Alexandru Zamă și Dan Mihai Pencea, cu privire la săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență.

"În perioada 14 iulie — 6 august 2015, inculpatul Ababei Roberto — Ștefan, în calitate de director general adjunct al Direcției Generale a Poliției Municipiului București, în mod direct și pentru sine, a primit de la inculpații Zamă Eduard Alexandru și Pencea Dan Mihai, în calitate de administratori ai unei societăți comerciale, suma totală de 13.000 euro (în două tranșe — 10.000, respectiv 3.000 euro) și produse alimentare (în valoare totală de 820 lei), lăsându-i pe aceștia să creadă că, prin funcția deținută, are influență asupra lucrătorilor de poliție din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, care efectuau cercetări cu privire la presupuse infracțiuni de evaziune fiscală, săvârșite de oamenii de afaceri, în legătură cu activitatea firmei pe care o administrau", se arată într-un comunicat al DNA transmis joi AGERPRES.

Ababei mai este acuzat că, în același context, le-a creat celorlalți doi inculpați impresia că are influență și asupra unei persoane cu funcție de conducere din cadrul Poliției Capitalei care conduce, îndrumă și controlează activitatea Serviciului de Investigare a Criminalității Economice.

El le-a promis oamenilor de afaceri că îi va determina pe anchetatori să îndeplinească acte contrare îndatoririlor lor de serviciu, respectiv să efectueze în mod necorespunzător, favorabil celor doi administratori, activitățile cu privire la infracțiunile față de care se desfășurau cercetări.

Dosarul a fost trimis pentru judecare Tribunalului București, cu propunere de menținere a măsurilor preventive dispuse în cauză.