Fostul deputat Cristian Boureanu, audiat la DNA
Fostul deputat Cristian Boureanu s-a prezentat marți la sediul DNA pentru audieri, cel mai probabil în dosarul lui Sebastian Vlădescu, fost ministru al Finanțelor.
În acest dosar, Cristian Boureanu este acuzat de trafic de influență.
”În cursul anului 2009, pe fondul schimbărilor politice ca urmare a alegerilor parlamentare din anul anterior și al crizei economice care a dus la întârzierea plății facturilor, reprezentanții aceleiași societăți au ajuns la o nouă înțelegere privind plata unui comision de 10% din sumele încasate de la statul român în baza acelorași contracte de reabilitare a căii ferate, către Vlădescu Sebastian, către Constantin Dascălu (secretar de stat în cadrul Ministerului Transporturilor în perioada ianuarie 2009 - octombrie 2010) și către Cristian Boureanu (deputat în Parlamentul României)”, arată procurorii DNA.
Mai exact, în perioada 23 decembrie 2009 - 3 septembrie 2010, Sebastian Vlădescu și Constantin Dascălu, secretar de stat în cadrul Ministerului Transporturilor, au acceptat promisiunea remiterii unor sume de câte 2 milioane de euro de la reprezentantul în România al companiei străine, pentru ca să își îndeplinească atribuțiile de serviciu într-un mod care să asigure, pe de o parte, finanțarea și plata lucrărilor efectuate la tronsonul de cale ferată București-Constanța și, pe de altă parte, finanțarea și plata efectivă a TVA restantă de la lucrările efectuate la tronsonul București – Câmpina.
La rândul său, în anul 2009, Boureanu a acceptat promisiunea de a primi alte 2 milioane de euro pentru ca, în schimbul acestei sume, să își exercite influența asupra lui Vlădescu Sebastian, precum și asupra conducerii Ministerului Transporturilor, în beneficiul companiei străine, în sensul celor anterior menționate.
Pentru remiterea sumelor de bani a fost creat un nou circuit fictiv, conceput pe cinci nivele, în baza căruia sumele de bani au plecat de la societatea străină și au ajuns la persoanele susmenționate.
În circuitul fictiv au fost interpuse mai multe firme cu sedii sociale în paradisuri fiscale care aveau conturi deschise la bănci din Cipru și Elveția, prin care au tranzitat banii. În final, banii au ajuns în societăți indicate de destinatarii sumelor, fie au fost retrași în numerar, fiind transportați și predați în România persoanelor mai sus indicate, implicate în înțelegerea inițială.
Din suma de 2 milioane de euro pretinsă, Vlădescu a primit, în perioada noiembrie 2011-septembrie 2013, suma de 65.000 de euro, sub forma finanțării activității unei companii offshore unde avea calitatea de asociat. La rândul său, inculpatul Dascălu , în decembrie 2010 și mai 2011, a primit suma totală de 1.114.000 de euro în conturile bancare ale unor firme situate într-un paradis fiscal controlate de persoane apropiate.
În perioada 2010-2017, Boureanu a primit aproximativ 2,2 milioane de euro (din care 1.053.500 euro în numerar, iar restul sub forma altor beneficii materiale, respectiv plata unor servicii turistice, plata aportului la capitalul a două firme la care era asociat și alte plăți solicitate de către acesta), mai spună procurorii DNA.