Fostă ministră din Danemarca, condamnată la închisoare! Ce acuzații i se aduc celei care a condus Ministerul Imigrației
Inger Stojberg, fost ministru danez al imigraţiei, cunoscută pentru poziţia sa dură în acest domeniu, a fost condamnată luni la 60 de zile de închisoare în legătură cu separarea unor cupluri de solicitanţi de azil minori, relatează agențiile internaționale de presa. Sentinţa este definitivă.
Inger Stojberg a fost găsită vinovată de încălcarea deliberată a legii privind responsabilitatea ministerială. Pedeapsa este închisoare cu executare pentru 60 de zile, a stabilit Curtea specială de justiţie de la Copenhaga.
În procesul început în septembrie, cei 26 de judecători ai acestei instanţe, care nu se reunesc decât pentru a judeca actuali sau foşti membri ai guvernului, au fost chemaţi să decidă dacă fosta şefă a Ministerului Imigraţiei şi Integrării, a încălcat Convenţia europeană privind drepturile omului prin ordinul de separare a cuplurilor de solicitanţi de azil, în cazurile când femeia este minoră.
Stojberg s-a declarat nevinovată în debutul acestui proces inedit în ţara nordică.
În 2016, un număr de 23 de cupluri au fost separate, fără o examinare individuală a dosarului lor, în virtutea ordinului dat de ministrul liberal Inger Stojberg, care ulterior şi-a părăsit partidul, fără însă a renunţa şi la mandatul de deputată.
Acum, urmează ca şi parlamentul danez să se pronunţe asupra eventualei revocări a mandatului de deputat al lui Stojberg, decizie independentă de sentinţa anunţată luni.
Fost ministru al imigraţiei din 2015 până în 2019 într-un guvern de centru-dreapta susţinut de dreapta populistă antiimigraţie reprezentată de Partidul Popular DF, Stojberg a dus o politică extrem de restrictivă, determinând adoptarea a peste 110 amendamente de limitare a drepturilor străinilor în Danemarca, inclusiv confiscarea bunurilor migranţilor pentru a finanţa găzduirea lor pe teritoriul danez.