MENIU

Fost viceprimar, adus la Tribunalul Dolj cu propunere de arestare preventivă

<p>CE Hunedoara, la un pas de insolvență</p>

Cristina Mariana Calangiu, fost viceprimar al Craiovei în ultimii trei ani, a fost adusă, joi după-amiază, la Tribunalul Dolj, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile pentru fapte de corupție, magistrații craioveni urmând să se pronunțe în acest caz.

Calangiu a fost reținută, miercuri după-amiază, pentru 24 de ore, de procurorii DNA care o acuză de trafic de influență.

Potrivit DNA, în perioada 2007-2014 când Calangiu a ocupat funcțiile de manager al Spitalului Clinic de Urgență nr.1 Craiova (2006-2009) și de viceprimar al Craiovei (2012-2015), a pretins și primit, printr-un intermediar, sume de bani cuprinse între 15.000 de lei și 8.000 de euro de la mai multe persoane pentru a fi angajate ca asistenți medicali, respectiv infirmieri la unități spitalicești de pe raza municipiului Craiova.

În acest dosar se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane printre care Rodica Țenea, consilier juridic în cadrul Direcției Juridice a Primăriei Craiova, și Radu Smarandache, șef serviciu în cadrul Direcției Generale de Asistență și Protecția Copilului Dolj a Consiliului Județean, aceștia doi aflându-se în arest preventiv din 2 aprilie fiind acuzați de trafic de influență în formă continuată, respectiv, de luare de mită în formă continuată.

În perioada 2013 — 2015, a precizat DNA, Radu Smarandache, în calitate de șef al Serviciului de Evaluare Complexă a Persoanei Adulte cu Handicap din cadrul DGASPC Dolj, printr-un intermediar, a pretins și a primit, în șase rânduri, sume de bani cuprinse între 500 și 1.000 de lei, de la persoane interesate să obțină certificate de încadrare în grad de handicap, fără a fi îndreptățite sau aparținători ai acestora. Smarandache, care avea printre atribuțiile specifice și pe aceea de a răspunde și verifica, alături de ceilalți specialiști ai serviciului, de a aviza raportul de evaluare complexă, respectând criteriile de încadrare în grad de handicap, a intervenit pe lângă membrii comisiei din cadrul serviciului pe care îl conducea, în scopul încadrării acestor persoane în anumite grade de handicap.

De asemenea, în perioada 2012 — 2015, Rodica Țenea, în calitate de consilier juridic în cadrul Direcției Juridice din cadrul Primăriei Craiova, prin același intermediar, a pretins și primit în mai multe rânduri sume de bani cuprinse între 2.000 de lei și 8.000 de euro, de la persoane interesate să se angajeze la diverse instituții din municipiul Craiova sau să se pensioneze medical, prevalându-se de relațiile pe care le are cu factorii de decizie în cadrul acestor instituții.

Calangiu și-a depus demisia din funcția de viceprimar al Craiovei pe 16 februarie invocând motive personale. Consilierul local independent Dan Dașoveanu (fost PDL) a fost votat în această funcție pe 18 februarie. Cristina Calangiu, fost președinte al PNL Craiova, a fost membru PNL până în mai 2014, când biroul politic teritorial al PNL Dolj a decis excluderea sa din partid și a altor patru consilieri locali în CL Craiova pe motiv că nu s-au implicat în campania electorală pentru alegerile europarlamentare și nu au respectat deciziile forurilor politice ale partidului. Ulterior, Cristina Calangiu a trecut la PSD.