Un fost președinte rus trimite SĂGEȚI OTRĂVITOARE către Washington: pe ce MIZEAZĂ Moscova
Fostul președinte rus, Dmitri Medvedev, spune că Moscova nu ar trebui să mai negocieze cu Washingtonul și că ar trebui să aștepte până ce SUA „o să se târască înapoi la masa negocierilor”. Iar șefa propagandei din Rusia prevestește foametea și spune că atunci Occidentul va căuta prietenia țării lui Putin din nou.
"Dacă ne raportăm la ideea că oamenii vor să mănânce, există o glumă cinică, de fapt nu o pot numi așa, ci mai degrabă un strigăt al oamenilor din Moscova, pe care l-am auzit tot mai des în ultimele zile și care sună cam așa: „Toată speranța noastră este în foamete". Să vă explic, înseamnă că va începe foametea, iar ei vor ridica sancțiunile și se vor împrieteni din nou cu noi pentru că vor realiza că este absolut necesar", a afirmat Margarita Simonian, șefa Russia Today.
Și fostul președinte rus, Dmitri Medvedev, aruncă săgeți către Occident.
Omul de încredere al lui Putin spune că Moscova nu ar trebui să mai negocieze cu Washingtonul în ce privește dezarmarea nucleară.
Încă de la începutul invaziei rusești în Ucraina, Medvedev s-a remarcat prin declarații vehemente, el a spus că „îi va face să dispară” pe „degenerații care vor moartea Rusiei”, i-a numit „fani ai lebărului, spaghetelor și broaștelor” pe liderii german, italian și francez care au vizitat Kievul și a amenințat frecvent cu utilizarea armamentului nuclear.