Fost premier, amenințat cu moartea. Ce a primit Matteo Renzi într-un plic
Fostul premier italian Matteo Renzi a primit, miercuri, un plic anonim în care se aflau două gloanțe. Plicul a fost depus direct la sediul Senatului, unde acesta este membru, şi nu avea în interior niciun mesaj scris.
Partidul lui Renzi, Viva, consideră că este vorba despre o acțiune de intimidare, pe fondul ”climatului de ură”.
Toate partidele reprezentate în parlamentul italian, indiferent de orientare, şi-au exprimat solidaritatea faţă de Renzi, care a fost premier între anii 2014 şi 2016.
Lider al unui mic partid scindat din Partidul Democrat, de centru-stânga, Renzi s-a remarcat în ultimele luni prin părăsirea coaliţiei guvernamentale conduse de premierul Giuseppe Conte, provocând căderea guvernului acestuia, la sfârşitul lui ianuarie. Criza politică s-a încheiat prin învestirea guvernului condus de Mario Draghi, susţinut de toate partidele parlamentare, pentru a evita convocarea unor alegeri anticipate în plină pandemie.
Nu este prima dată când oficiali italieni primesc astfel de amenințări. Plicuri cu gloanțe au mai primit și foştii premieri Silvio Berlusconi, Mario Monti sau Romano Prodi, potrivit Agerpres.