Fost ministru de Interne, condamnat la închisoare cu executare
Fostul ministru de Interne Gabriel Berca a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare pentru trafic de influență.
În mai 2016, Gabriel Berca a fost condamnat de Curtea de Apel Bacău la trei ani de închisoare cu executare, în timp ce fostul deputat Mihai Banu a primit trei ani şi jumătate închisoare cu executare, tot pentru trafic de influenţă.
În acelaşi dosar, Lucian Banu, fiul lui Mihai Banu, a fost condamnat la doi ani închisoare cu suspendare pentru complicitate la trafic de influenţă.
Curtea de Apel Bacău a mai dispus atunci confiscarea a câte 92.500 de euro de la Gabriel Berca şi Mihai Banu iar de la Lucian Banu, a sumei de 150.000 lei.
Procurorii DNA susţin că, în perioada aprilie 2010 - ianuarie 2012, prin intermediul lui Mihai Banu, Gabriel Berca a pretins şi primit, atât pentru sine, cât şi pentru partidul din care făcea parte, de la omul de afaceri Viorel Rusu (denunţător în dosar) suma totală de 185.000 euro pentru ca, în calitate de senator şi preşedinte al PDL Bacău, să intervină pe lângă membri ai Guvernului în vederea alocării unei sume de bani către Primăria comunei Ardeoani, din judeţul Bacău. Banii erau necesari pentru achitarea unor lucrări de construcţii, în valoare de aproximativ 5,6 milioane lei, executate de firma omului de afaceri.