MENIU

Fost ministru al Educației: În anul 2020 vom ajunge la 6% din PIB dacă vom avea creșteri de 11%

Sorin Cîmpeanu, fost ministru al Educației în Guvernul Ponta, a analizat educația românească în cadrul emisiunii ”News Room”, de la Realitatea TV. Acesta a prezentat situația unităților de învățământ din România și a prezentat bugetul alocat Educației pentru 2016.  

Fostul premier interimar a analizat bugetul alocat Educației în 2015 și a făcut o prognoză a bugetului pentru Educație pentru următorii 4 ani. Potrivit acestuia, anul 2016 începe cu un plus de aproape 27% pentru personalul didactic și nedidactic din învățământ, circa 350.000 de persoane, între care 68.000 nedidactice, beneficiind de majorările salariale adoptate la 1 decembrie 2015.

Sorin Cîmpeanu este de părere că lipsa banilor și lipsa de organizare sunt principalele două probleme cu care se confruntă sistemul de învățământ din România. ”Lipsa de organizare, pe partea de coerență și consecvență a măsurilor adoptate. În momentul în care am preluat mandatul am găsit un plan până în 2024. În 23 decembrie a fost lansat în dezbatere Planul cadru pentru gimnaziu cu termen in 23 ianuarie, care se refera la numărul de ore alocate saptamanal. Am fost de părere ca aceste comisii pentru planul cadru ar trebui extinse si in alte sisteme. M-am bucurat sa vad ca aceasta opinie a fost luata in considerare si minstrul Educatiei le-a extins. Acest plan presupune programe noi pentru gimnaziu si clasa 9 in asa fel incat in 2017 sa avem programe noi la clasele a 5-a si a 9-a, continuand apoi cu celelalte clase de gimnaziu”.

”Vrem 6% din PIB, am inteles ca nu se poate totul deodata. Anul acesta avem 3,6%, anul trecut am avut 3,54% si am sfarsit cu 3,9. Am avut 2 rectificari bugetare pozitive pe educatie”, a adăugat Cîmpeanu.

”În anul 2020 vom ajunge la 6% din PIB daca vom avea cresteri de 11% in fiecare din cei 4 ani. Anul trecut au fost alocati pentru educatie 27,6 mld de lei. Anul acesta sunt 27,8 mld de lei. Pe partea de cercetare avem o nevoie mai pronuntata. ne trebuie in fiecare an cresteri de 33% ca sa ajungem in 2020 la o alocare de 1% din PIB pentru cercetare”, a completat fostul ministru al Educației.

 

Mai multe articole despre:
şcoli educaţie manuale şcolare Sorin Cîmpeanu