Fost membru CCR: Cel mai probabil, CCR va respinge anularea alegerilor. Ordinea finală a primilor trei clasați nu se va schimba
Toni Neacșu, avocat și fost membru al Curții Constituționale a României, este de părere că luni, Curtea Constituțională va respinge cererea de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale, pentru că datele din urma renumărării nu indică elemente care să modifice ierarhia.
"La cum se prezintă situația în acest moment CCR va soluționa luni pe fond cererea de anulare a primului tur și cel mai probabil o va respinge, întrucât, chiar dacă rezultă unele diferențe privind numărul de voturi contabilizate de candidați, ordinea finală a primilor 3 clasați nu se va modifica.
Aceasta înseamnă că putem reintra în calendarul electoral inițial și să avem al doilea tur duminică, 8 decembrie.
De pierdut dupa acest circ juridic nu are decât increderea în democrație a publicului, care iată ca are motive să se îndoiască cu privire la corectitudinea modului în care voturile exprimate sunt numărate de instituțiile electorale", a scris avocatul Toni Neacșu.