Fost director la OJPC Vrancea, reținut de procurori într-un dosar privind retrocedări de pădure
Marian Bobocea, fost director al OJPC Vrancea, a fost reținut, marți, de procurorii Parchetului de la lângă Tribunalul Vrancea într-un dosar de cercetări privind retrocedări ilegale de pădure.
Bărbatul este acuzat, potrivit procurorilor, de "săvârșirea a 25 infracțiuni de fals și uz de fals, a șapte infracțiuni de participație improprie la abuz în serviciu având consecințe deosebit de grave", scrie Agerpres.
Surse judiciare spun că Marian Bobocea ar fi folosit, începând din 2008 și până în prezent, în fața instanțelor de judecată, documente și înscrisuri falsificate, dar și copii falsificate pentru a justifica, în calitate de mandatar, faptul că mama sa, Tinca Bobocea, ar fi titulara de drept pentru 294 hectare de pădure în zona Răstoaca Dumbrăvița, 135 hectare de pădure la Petrești, dar și a 50 hectare teren arabil în preajma municipiului Focșani.
Aceleași surse mai afirmă că în acest dosar în care sunt cercetate retrocedări ilegale mai apar, în calitate de martori, magistrați și notari, bănuiți de procurori că ar fi sprijinit acțiunile ilicite inițiate de Marian Bobocea.
Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea. În momentul reținerii sale Bobocea nu a dorit să facă nici o declarație.
Florin Dărdală, cercetător la Arhivele Statului Focșani, susține faptul că zona împădurită Crângul Petrești a aparținut, inițial, mănăstirii Mera, intrând, apoi, în proprietatea statului român. El mai spune că în Arhivele Statului Focșani nu există niciun document din care să rezulte faptul că pădurea din Crângul Petrești ar fi aparținut bunicului lui Bobocea Marian, așa cum susține acesta.