MENIU

Fost director la Hidroelectrica, trimis în judecată

Octavian Florian Oprea, fost director tehnic la Hidrocentrale Curtea de Argeș (sucursală a Hidroelectrica), a fost trimis în judecată de procurorii DNA - Serviciul Teritorial Pitești, în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu, luare de mită și fals intelectual.

În același dosar, au fost trimiși în judecată Ștefan Vulparu, inginer în cadrul Serviciului Tehnic al Sucursalei Hidrocentrale Curtea de Argeș și asociat la firma Asnet Telecom, la data faptelor; Florin Nicolae Stoian, asociat la Asnet Telecom; Nicolae Arman, director tehnic la SC Filiala pentru Reparații și Servicii Hidroserv Curtea de Argeș SA, la data faptelor; Vasile Oae, șef al laboratorului Metrologie — PRAM din cadrul SC Filiala pentru Reparații și Servicii Hidroserv Curtea de Argeș SA; Emil Nicolae Vasile Stăticescu, șef serviciu comercial în cadrul SC Filiala pentru Reparații și Servicii Hidroserv Curtea de Argeș SA; Filoftia Oprea (mama lui Octavian Oprea).

Potrivit unui comunicat al DNA, în cursul anului 2011, Octavian Oprea, în calitate de director adjunct (tehnic) al sucursalei Hidrocentrale Curtea de Argeș, a acceptat promisiunea și a primit de la Ștefan Vulparu suma de 164.505 lei, pentru ca societatea acestuia din urmă să beneficieze de două contracte, atribuite în mod preferențial, privind implementarea unor sisteme software de monitorizare și diagnosticare la Centrala Hidroelectrică Noapteș.

Astfel, în perioada martie — iulie 2011, Octavian Oprea și Nicolae Arman (director tehnic al SC Filiala pentru Reparații și Servicii Hidroserv Curtea de Argeș SA), beneficiind de ajutorul lui Ștefan Vulparu și Florin Nicolae Stoian, și-au îndeplinit în mod necorespunzător atribuțiile de serviciu, în sensul că au aprobat și au admis la plată, în mod nelegal, cele două contracte în valoare de 637.088 lei.

Procurorii susțin că întreaga procedură s-a derulat cu încălcarea dispozițiilor legale și a procedurilor interne, în condițiile în care lucrările nu au fost realizate de firma beneficiară a celor două contracte, nu au existat situații de lucrări, mai mult sistemele respective sunt nefuncționale și nu au fost livrate componentele software necesare.

În realizarea faptelor penale, Octavian Oprea și Nicolae Arman au beneficiat și de ajutorul lui Vasile Oae, șef al laboratorului Metrologie — PRAM și Emil Nicolae Vasile Stăticescu, șef serviciu comercial, ambii din cadrul SC Filiala pentru Reparații și Servicii Hidroserv Curtea de Argeș SA, se arată în comunicatul DNA.

Potrivit sursei citate, activitatea infracțională a inculpaților a determinat producerea unei pagube de 637.088 lei în patrimoniul Hidroelectrica SA București.

Proveniența reală a sumei de 164.505 lei, primită cu titlu de mită, a fost disimulată de către Filoftia Oprea, mama lui Octavian Oprea, prin achiziționarea unui autoturism pe numele acesteia, operațiune realizată în urma unor acțiuni de ascundere și disimulare a originii ilicite prin transferuri bancare repetate, realizate fără vreun titlu legal sau sub false motivații și prin punerea la dispoziție a unor sume de bani fără vreun titlu legal de către Ștefan Vulparu și Florin Nicolae Stoian, mai susțin procurorii.

În același context, în perioada 3 iunie 2011 — 9 septembrie 2011, Florin Nicolae Stoian, reprezentant al întreprinderii individuale cu același nume, la instigarea lui Ștefan Vulparu, a emis și înregistrat în evidența contabilă a entității pe care o reprezenta opt facturi fiscale privind contravaloarea unor pretinse lucrări executate pentru firma la care era asociat împreună cu Ștefan Vulparu (beneficiară a celor două contracte), în condițiile în care acele lucrări nu au fost realizate, mai arată DNA.

Conform sursei citate, facturile nu exprimau operațiuni economice reale, fiind realizate doar scriptic în scopul de a constitui suport pentru decontarea unor lucrări de către firma respectivă și pentru pretinsa justificare a unor transferuri bancare.

În dosar, procurorii au dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra bunurilor mobile și imobile aparținând inculpaților.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Argeș cu propunerea de a se menține măsurile preventive și asiguratorii dispuse în cauză.