Fost director din Autoritatea Rutieră Română, trimis în judecată de DNA. De ce este acuzat Alin Țucmeanu
Alin Iulian Ţucmeanu, fost director general adjunct al Autorităţii Rutiere Române, a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru neexecutarea sancţiunilor penale primite într-un alt dosar. În același caz mai este cercetată și Aurelia Surulescu, fost director general al ARR.
În 2019, Țucmeanu a fost condamnat cu suspendare pentru complicitate la dare de mită. Deși nu mai avea acest drept în urma deciziei instanței, fostul director al ARR și-a continuat activitatea, transmite DNA.
Aurelia Surulescu, cercetată și ea în dosar, este acuzată că l-ar fi menținut în funcție pe inculpat, contrar dispozițiilor prevăzute în Codul Muncii.
Redăm în continuare comunicatul DNA:
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpatului
ȚUCMEANU ALIN IULIAN, la data faptei director general adjunct în cadrul Autorității Rutiere Române (A.R.R.), în prezent angajat la aceeași instituție într-o funcție de execuție (economist gradul II), sub aspectul săvârșirii, în stare de recidivă postcondamnatorie, a infracțiunii de neexecutare a sancțiunilor penale.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
La data de 03 aprilie 2019, prin decizia penală nr. 455/A, judecătorii Curții de Apel București l-au condamnat pe inculpatul Țucmeanu Alin Iulian, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la dare de mită, la o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani și interzicerea, pe o perioadă de 4 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public.
Deși a luat la cunoștință de dispozițiile deciziei penale mai sus menționate, inculpatul ar fi continuat să exercite funcția de conducere în care fusese numit prin deciziile conducerii Autorității Rutiere Române până la data de 27 octombrie 2020, nefăcând niciun demers în vederea încetării acestei situații juridice și executării pedepsei complementare constând în interzicerea dreptului de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București cu propunere de a se menține măsura preventivă dispusă în cauză.
De asemenea, procurorii anticorupție au dispus disjungerea cauzei și continuarea cercetărilor față de suspecta Surulescu Aurelia, fost director general al ARR, care l-ar fi menținut în funcție pe inculpat, contrar dispozițiilor prevăzute în Codul Muncii.
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.