MENIU

Fost deputat, trimis în judecată

Fost deputat, trimis în judecată

Luminiţa Iordache, fostul deputat care şi-a angajat fiica la biroul său parlamentar, a fost trimisă în judecată. Ea este acuzată de procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de conflict de interese.

Potrivit rechizitoriului, Luminiţa Iordache a propus angajarea fiicei sale, în cadrul biroului său parlamentar, pe post de referent.

În plus, fostul deputat a avizat contractul individual de muncă al acesteia. Fiica Luminiţei Iordache ar fi obţinut, astfel, aproape 19.000 lei, sumă plătită din bugetul Camerei Deputaţilor.

Acum, dosarul va fi judecat de magistraţii Curţii Supreme.