Fost arbitru român, internat în stare gravă în spital chiar de ziua sa de naștere
Fostul arbitru român, Ioan Danciu a povestit pe o rețea de socializare că a fost internat în stare gravă în spital chiar de ziua sa de naștere.
Acesta a povestit că a fost externat din Spitalul de Urgență a municipiului Petroșani, într-o stare ameliorată, după cinci zile de spitalizare.
" Aș vrea să mulțumesc Bunului Dumnezeu, soției mele Margareta și celor trei băieți de la SMURD Baru, unde eu mă aflam în momentul când noaptea din 4 spre 5 ianuarie, am intrat în comă hipoglicemică " a scris Ioan Danciu pe rețeaua de socializare.
De asemenea, acesta mulțumește atât cadrelor medicale cât și familiei dar și prietenilor.
Cu toate că, am prins în această perioadă de spitalizare și ziua mea de naștere, 5 ianuarie, precum și ziua de 7 ianuarie, ziua numelui, consider că a fost o încercare de la Bunul Dumnezeu, întrucât am văzut moartea cu ochii, și acum sunt din nou ăn mijlocul familiei mele dragi, care m-au susținut cu tot ce au putut să facă pentru mine", a adăugat fostul arbitru.