MENIU

Cum arată bilanțul provizoriu, la 9 ore de la declanșarea INVAZIEI: ce spune reprezentanța diplomatică a Ucrainei la București

Patrulă în zona portului Mariupol /Profimedia

Forțele ucrainene susțin că au recâștigat controlul „deplin” asupra orașelor Mariupol și Shchastia. De asemenea, se pare că armata ucraineană a distrus „cel puțin șase avioane inamice, două elicoptere și zeci de vehicule blindate”, anunță diplomatică ucraineană din București. Potrivit sursei citate, o clădire a Gărzii Naționale a Ucrainei din Kiev ar fi fost lovită, iar trei civili au fost uciși de bombardamente, în regiunea Donesk.

„Unitățile Forțelor Armate ale Ucrainei apără cu fermitate națiunea și au reușit să oprească înaintarea inamicului în regiunea Cernihiv. Lupte grele în desfășurare spre Harkov și în zona de operațiuni comune a forțelor, unde inamicul suferă pierderi umane și materiale.

Forțele noastre au recâștigat controlul deplin asupra orașelor Mariupol și Shchastia. Cel puțin șase avioane inamice, două elicoptere și zeci de vehicule blindate au fost distruse”, conform unei informări făcute de Ambasada Ucrainei la București, pentru G4Media.ro.

Totodată, o clădire din Kiev ce aparține Gărzii Naționale a Ucrainei a fost lovită, „probabil cu rachete”.

„Regiunea Kiev: o clădire aparținând Gărzii Naționale a Ucrainei a fost lovită, probabil cu rachete. Nu există încă informații confirmate despre victime”, mai precizează Ambasada Ucrainei.

În același timp, trei civili au fost uciși de bombardamente rusești în Vuhledar, regiunea Donețk.

Mai multe articole despre:
ucraina invazie ucraina rusia bilant invazie