MENIU

Ford îi încurcă socotelile lui Trump în războiul comercial cu China

Ford, decizie care îl nemulțumește pe Trump

Președintele american Donald Trump spera ca gigantul Ford să transfere o parte din producție din China în SUA în urma deciziei sale de majorare a taxelor vamale.

Ford nu va muta producţia crossover-ului Focus Active din China în SUA, chiar dacă preşedintele Donald Trump susţine că tarifele vamale la importurile chineze determină Ford să-şi fabrice noul model în America, transmite AP.

Citând noile tarife vamale introduse de administraţia Trump, Ford a anunţat în 31 august că renunţă la planurile de a livra Focus Active din China în America.

Ulterior, Trump şi-a declarat victoria pe Twitter şi a scris: "Acesta este doar începutul. Această maşină poate fi produsă acum în SUA şi Ford nu va mai plăti taxe vamale!".

Surpriză, însă! Într-un comunicat dat publicităţii duminică, producătorul auto american anunţă că "nu ar fi profitabil să producă în SUA modelul Focus Active", în condiţiile în care se aşteaptă să înregistreze pe această piaţă vânzări anuale de sub 50.000 de unităţi.

Aceasta înseamnă, pur şi simplu, că deocamdată Ford nu va vinde vehiculul în Statele Unite. Kristin Dziczek de la Center for Automotive Research susţine că poate produce modelele Focus "în multe alte fabrici din întreaga lume, astfel încât dacă va decide să vândă o variată a modelului Focus pe piaţa din SUA are şi alte opţiuni".

În prima săptămână din iulie, SUA şi China, primele două mari economii ale lumii, au introdus reciproc tarife vamale pentru importuri în valoare de 34 miliarde dolari, Beijingul acuzând Washingtonul că a declanşat cel mai mare război comercial din istorie. Din august sunt vizate alte produse importate din China în valoare de 16 miliarde de dolari.

În aprilie, Ford a anunţat accelerarea planului de reducere a costurilor şi de majorare a marjelor de profit, care include renunţarea la modelele sedan tradiţionale din America de Nord, care nu mai sunt populare în rândul clienţilor.

Al doilea mare producător auto american intenţionează acum ca, până în 2022, să-şi reducă costurile cu 25,5 miliarde de dolari, faţă de reduceri de 14 miliarde de dolari anunţate în toamnă, potrivit Agerpres.

Ford Motor are aproximativ 197.000 de angajaţi şi 67 de fabrici în întreaga lume. Al doilea mare producător auto din SUA, Ford, este prezent şi pe piaţa din România.

Mai multe articole despre:
Ford