Fondul Proprietatea: Legea guvernanţei corporative e compromisă, se face jocul îmbogăţiţilor
Fondul Proprietatea face un apel public către președintele Klaus Iohannis să trimită înapoi în Parlament, spre reexaminare, legea privind guvernanța corporativă, pe motiv că exceptarea companiilor de stat de la aplicarea ei deschide larg ușa numirilor politice, care vor servi cel mai probabil altor interese decât bunăstarea și dezvoltarea acestor companii.
Ziua de miercuri, în care Camera Deputaţilor a dat undă verde modificărilor aduse OUG 109/2011 privind guvernanța corporativă, este numită de către condzcerea Fondului Proprietatea drept CEA MAI NEAGRĂ ZI DIN ISTORIA GUVERNANȚEI CORPORATIVE ÎN ROMÂNIA
"Amendamentele adoptate reprezintă un uriaș pas înapoi în timp pentru companiile de stat și România, iar riscurile de corupție și deteriorare a integrității la nivelul acestor companii cresc dramatic," se spune în comunicatul FP.
Fondul Proprietatea consideră că exceptarea companiilor de stat de la aplicarea legislației privind guvernanța corporativă, reprezintă o amenințare directă pentru sănătatea lor financiară, deschizând larg ușa numirilor politice, care vor servi cel mai probabil altor interese decât bunăstarea și dezvoltarea acestor companii. Comunicatul inregral îl puteţi citi aici.