Focuri de armă în centrul Timişoarei. Scandalul a pornit de la "păcănele"
Un client de la "păcănele" s-a certat cu agentul de pază al unui club de profil din Piața Victoriei și a scos pistolul! S-a ajuns la focuri de armă, cei doi fiind despărțiți, în stradă, de polițiștii locali.
Patrula de polițiști locali care a fost de serviciu în noaptea de miercuri spre joi, în zona Pieței Victoriei, a aplanat un scandal mai puțin obișnuit. Agenții au dat peste doi bărbați care se certau violent în fața imobilului de la numărul 1A, lângă un local de jocuri de noroc. La un moment dat s-au auzit și două pocnituri puternice, moment în care polițiștii i-au somat pe scandalagii să înceteze, scrie debanat.ro.
Aceștia s-au conformat imediat, astfel că au fost legitimați. V.A., de 29 de ani, din Timișoara, agent de pază la clubul de jocuri de noroc, și C.N., de 41 de ani, din Cerneteaz, au avut inițial o discuție aprinsă în interior. Agentul de pază l-ar fi agresat apoi pe client, care a fugit în stradă și a scos un pistol cu gaze cu care a tras două focuri în direcția bodyguardului, fără să-i producă vătămări corporale. Polițiștii locali au găsit asupra sa un pistol marca Walther, de calibrul 10x22T, iar pe jos au fost găsite tuburile de la cartușele folosite. Întrucât C.N. prezenta urme de lovire, a fost chemat un echipaj SMURD, care i-a acordat îngrijiri medicale. Cei doi au fost duși ulterior la Secția 1 Poliție, pentru continuarea cercetărilor.