Focar de COVID-19 la un centru de bătrâni din Bistrița-Năsăud! 22 de persoane, dintre care 18 vârstnici, confirmate pozitiv
Focar COVID-19 în Centrul Rezidenţial pentru Vârstinici „Sfinţii Zaharia şi Elisabeta” din Maieru, unde din 21 de beneficiari, 18 au fost confirmați cu noul coronavirus! Pe lângă cele 4 cazuri pozitive anunțate, astăzi, de Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud, în urmă cu puțin timp au fost confirmați pozitiv încă 13 bătrâni, dar și o angajată a centrului. Totalul ajunge la 22 de persoane infectate cu SARS-CoV-2, relatează realitateadebistrita.net.
Printre acestea se numără 18 beneficiari, trei infirmiere și bucătăreasa. Toate aceste persoane diagnosticate cu COVID-19 au fost transferate la Spitalul Județean de Urgență Bistrița pentru a primi îngrijiri specifice.
Primele patru cazuri de COVID-19 (trei vârstnici și o infirmieră) au fost raportate pe 10 iunie, iar alte 4 astăzi, la ora 13.00.
Trei dintre bătrânii cazați în Centru au avut rezultate negative la testarea pentru noul coronavirus, aceștia fiind transferați într-un apartament pus la dispoziție de Primăria Maieru, pentru a se efectua dezinfecția clădirii.
De asemenea, din cei aproximativ 11 angajați, doar 4 au fost confirmați cu noul coronavirus, cele 3 infirmiere și bucătăreasa.
În urma anchetei epidemiologice, au fost izolați contacții persoanelor infectate.