Focar de coronavirus la Primăria Timișoara
La Primăria Timişoara au fost depistate şase cazuri de COVID-19 care au legătură între ele, astfel că a fost declarat focar, iar reprezentanţii DSP Timiş supraveghează evoluţia acestui nou focar.
Direcția de Sănătate Publică Timiș a inclus în lista focarelor active Primăria Municipiului Timișoara, pentru care raportează 6 cazuri confirmate, dar și Primăria Comunei Giarmata, unde sunt 5 cazuri confirmate. Șapte focare sunt active în prezent în Timiș, iar ultima raportare atribuie județului 385 de noi cazuri de infectări.
385 de timișeni au fost confirmați pozitiv cu COVID-19, în ultimele 24 de ore, printre care și 35 de cadre medicale, scrie tion.ro Potrivit Instituției Prefectului Timiș, distribuția cazurilor pe localități este următoarea:
Un număr de 3.358 de teste au fost efectuate în ultimele 24 de ore.
În această dimineață, numărul total de persoane internate confirmate COVID-19 era de 345. 59 dintre acestea se află pe secțiile de ATI. Aproximativ 520 de persoane din județ au intrat în carantină sau în izolare în decursul zilei de ieri.
În Timiș, numărul total al deceselor persoanelor infectate cu COVID-19 ajunge la 612. În ultimele 24 de ore au murit zece pacienți infectați cu coronavirus din Timiș.