Fluturașul de salariu, mai greu cu 200 de euro pentru parlamentari
Parlamentarii au primit, în luna februarie, indemnizaţii majorate cu aproximativ 10%, ca urmare a creşterii salariului minim la 1.900 de lei de la 1 ianuarie 2018.
În timp ce mii de români se gândesc la greve și proteste când au văzut fluturașii de salariu, demnitarii se gândesc la concedii și cadouri scumpe. Salariile lor s-au mărit cu până la 10%.
Fluturașul unui parlamentar prezentat la emisiunea "Casa Poporului" arată un câștig net de 10.226 lei pe luna februarie, față de valoarea de 9.143 lei de luna trecută.
Majorarea este de aproximativ 1.000 de lei, respectiv aproape 10%.
Parlamentarii, ca şi celelalte funcţii de demnitate, au o indemnizaţie care se calculează înmulţindu-se coeficientul 9, stabilit în Legea salarizării unitare a personalului plătit din fonduri publice, cu salariul minim, astfel încât orice majorare a salariului mediu echivalează cu o creştere a indemnizaţiei.