Florin Zamfirescu, supărat pe consilierul ce a întinat memoria lui Prodan: Cine se uită în gura lui?
Actorul Florin Zamfirescu a fost invitatul lui Rareş Bogdan, marţi seară, la Realitatea TV. PRM-istul a venit în platou însoţit de colegul de partid, Doru Giugula.
Realizatorul şi invitaţii săi au vorbit despre declaraţiile şocante ale UDMR-istului Kereskenyi Sandor, consilier judeţean la Satu Mare. Acesta s-a opus ca stadionul Olimpia din Satu Mare să poarte numele lui Didi Prodan, după care a continuat cu aprecieri defăimătoare la adresa fostului nostru internaţional, decedat la 44 de ani, în urma unui infarct.
"L-am cunoscut pe Daniel Prodan și nu era un mare fotbalist, așa cum s-a spus și aici. A fost un fotbalist care a jucat cum a putut. Capacitățile sale morale și intelectuale, despre asta am putea vorbi foarte mult. Nu cred că ar trebui să inițiem sau să cădem în această greșeală ridicolă, dacă nu impardobilă și să ridicăm un cult unui nepotrivit", au fost cuvintele lui Kereskenyi Sandor.
"Cine stă să se uite în gura lui? Asemenea oameni stârnesc dihonia între cele două naţionalităţi. Conflictele sunt create de câte un dobitoc, în mod artificial", a spus Florin Zamfirescu, la Realitatea TV.